duminică, 31 mai 2009

Lacrimi.



Bai nu stiu. Mi se pare ca am devenit foarte sensibila la capitolul ,,momente tragice``. Azi dimineata, am vazut un film pe HBO, cu 2 oarecum, adolescenti dar mai mult copii, care au devenit foarte apropiati si aveau o imaginatie foarte bogata, acestia transformand o simpla padure intr-un loc magic, cu diferite creaturi din mintea lor. Dar la un moment dat, fata pe nume Leslie moare. Deci am inceput sa plang deodata. Si doar am mai vazut filmul ala odata. Si tot ce a continuat dupa, era din ce in ce mai trist si lacrimile ,,evadau`` din ochii mei si mai tare. Eu nu prea sunt genul care sa planga, dar in ultimul timp, mi se pare ca am devenit mai sensibila [ceea ce nu e bine.]. Dar pana la urma a avut un final fericit filmul.

In legatura cu lacrimile...De ce cand plangi ai o stare de durere in inima si suflet si tot ce tine de armura spirituala se destrama. Sunt oare asa de dureroase aceste lacrimi? Uneori plang numai de la niste amintiri sau o melodie. Inainte de teza la matematica, m-am certat cu un coleg, jicnindu-l spunandu-i ceva legat de caini. Tot in aceeasi seara m-am si impacat dar in noaptea aia am visat ca un spirit, sau ceva, oricum nu era om, mi-a decapitat unul dintre caini [ca am 2] acel caine fiind cel la care tin cel mai mult. Si nu numai ca mi la decapitat, corpul cainelui meu nu mai exista. Erau doar oasele. M-am trezit speriata, plangand. Am plans vreo ora stand in pat dupa care ma duc la mama sa-i spun ce am visat. Bineinteles, ca eu tot plangeam, si am plans asa cam vreo 2 ore pana ce am adormit inapoi, dupa care trezindu-ma sa ma duc la teza. Oricum, m-am gandit ca visul acela a avut legatura cu cearta dintre mine si colegul meu. Dar mi-a fost greu, aveam o durere de nedescris in suflet, iar cand le povesteam la ceilalti ei nu ma intelegeau...faceau glume ce chestia asta.Oricum, nu doresc nimanui sa aiba vreun asemenea cosmar.



Si totusi, lacrimile sunt cele pure.


Fara pic de ura in ele.Poti sa plandi din ura, dar lacrimile nu au ura.


Si problema principala este ca eu am inceput sa plang din aproape orice nimic.


Ceea ce e greu de inteles. [pentru mine]


Si toti vrem sa evadam din suferinta?


sâmbătă, 30 mai 2009

Libertatea sub un semn de ?


Fiecare vrea sa fie liber nu? Cred si eu... Bine, nu sunt toti liberi ca ,,pasarea cerului" dar vrem nu? Unii isi omoara visurile, ajungand in inchisoare, libertatea lor fiind luata pentru cativa ani sau pentru toata viata. E trist... Ei poate au furat sau ce au mai facut ei numai ca sa le poata trimita familiilor lor un ban. E pacat ca unii iau viata altora pentru a le fi mai bine, sau unii doar se distreaza pe chestia asta. De ce unii nu gandesc si le sunt spulberate toate sperantele din cauza unor fapte negandite? Ei nu-si dau seama ca nu numai ei o sa sufere, o sa sufere si familia lui. Cate lacrimi varsa un om caruia ii este inchis o persoana draga? Habar nu ai. Pentru ca e asa de greu sa cresti fara acea persoana, stiind ca trebuie sa-i scrii saptamanal cate o scrisoare, asteptand cu cea mai mare nerabdare sa iti scrie inapoi, sa stii ca e bine.



Probabil e ciudat ca zic asta, dar asta e adevarul. E greu, viata e grea, totul e greu. Si visele sunt grele, vise aruncate la gunoi dupa atata timp in care speri. Totul e o dezamagire. Si parca toti ne-am obisnuit cand vedem la televizor la stiri, ca unul a fost inchis. Altii spun: ,,asa ii trebuie" , altii : ,,uite saracul de el/ea''. Incercati sa va puneti in locul lor si cautati motivele pentru care au facut ceea ce au facut. Nu mai judecati oamenii fara a stii despre ce e vorba pentru ca nu ai nici un drept sa judeci oamenii fara sa ii cunosti.


Si ma uit acum la mine, nu ma uit intr-o oglinda, ma uit asa, cu sufletul. Tastam mai inainte cuvintele fara sa ma gandesc mult, pentru ca stiam ce sa scriu. Ma uitam doar la monitor si totusi ma miram cum de nu greseam vreo litera.



Vreau sa fie toata lumea libera.

Sa nu mai fie corupta de bani.

Sa se termine cu dusmania si tot ce tine de ea.

Sa se termine totul.

vineri, 29 mai 2009

Un imens albastru









Abia astept sa ma duc la mare. Imi place apa. Cand te duci la mare esti fericit? Eu da. La mare sunt implinita sufleteste. Dar tare mult as vrea sa ma duc undeva unde pot intra sa inot in ocean. Imensul albastru, ce inghite mici pete de culoare, dar acele pete nu mor, ele inoata traindu-si viata alaturi de celelalte culori. Acelea sunt pestii si toate creaturile sub acvatice. Acolo totul e pur si ce exista e pacea. Bine, si acolo se vaneaza unul pe altul, dar sunt pesti, nu oameni. Si ei au suflet ca si noi, dar ei nu traiesc cu griji sau alte greutati ce apasa pe umerii unora.




Si abia astept sa pot sa plec la mare. Nu stiu de ce, dar daca ar fi vreun mod in care as vrea sa mor [doamne fereste] ar fi sa mor in mare. Sa ma plimbe valurile apei in intregul glob, sa pot sa ating usor nisipul de la 20 de metrii de deasupra apei, sa poata ca razele de soare sa imi atinga parul umed. Chiar daca nu as simti eu cu adevarat, m-as privi fericita si as zice in sinea mea ca asta mi-am dorit mereu. Dar sper sa pot face asta si cat timp am sa fiu vie :)).



Si totusi, priveste si tu maretia oceanului.


Priveste viata de acolo si compar-o cu a noastra sa vezi ce grea e cea care o traim noi fata de a vietatilor din apa.

Priveste si invata.

Si parca ma enervez.


Ma enervez foarte repede, foarte des. Probabil e un defect al meu, dar unii parca fac anumea sa ma enerveze. Acum 3 minute, a venit varamea, si da volumul tare la tv, acesta fiind dat pe mut. Nu am zis nimic. Pleaca, dar tv-ul tot la acelasi volum. Deci sunt niste chestii care ma scot din sarite, la mine trebuie sa fie simplu, asa cum vreau eu. Cand stau la calculator trebuie sa merga televizorul de aiurea dar pe mut si muzica [winamp] sa se auda incet. La mine trebuie sa fie liniste, nu inteleg de ce unii imi creeaza nervi de aiurea. Si cand ma enervez, toata ziua sunt cu nervii la pamant. Ma cert cred ca zilnic cu cineva, fratemiu ma scoate din pepeni, venind sa se joace la pc-ul meu, nu stiu ce jocuri si cand ii zic sa se dea, tot el face figuri si pana la urma iese un scandal de proportii plus cate un pumn infipt in spate. E aiurea, dar asta sunt eu! Mie trebuie sa-mi accepti tot ce-mi pica pe moment, altfel nu e de bine.


De fiecare data cand trebuie sa merg la cumparaturi [haine, etc] mama vine cu mine. Ma enerveaza la culme pentru ca mie nu-mi place ce-i place dansei. Si tot timpul ma cert in magazine cu ea si pana la urma nu-mi mai cumpar nimic.


Ce cuvinte imi trec acum prin minte... pfaiii, adresate fratelui meu ,,drag'' desigur. Deci sincer, copchilu` ala e un retardat. Nici nu stie sa se imbrace, mai rau ca la tara fratilor! Doamne...
Si parca o vad acus pe mama cum vine si imi zice: ,,de ce ai batut baiatu` a?'' si eu ii arunc cate o privire de aia de te doare capul si ii raspund cu un oarecare dispret si sictir, dupa care ii zic sa ma lase in pace.


Si asa imi iau zilnic nervi, ,,imbatranind" la minte din cauza faptului ca imi distrug neuronii.
Si parca imi enervez tot corpul, nu numai creierul.
Si cam atat.

joi, 28 mai 2009

Copilaria:x


Ma gandeam. Cat de bine era atunci cand nu aveam nici o grija, nici acum nu am cine stie ce griji, dar am crescut, si stresul scolar si stresul creat de parinti imi omoara nervii. Ieri am fost la serbarea scolii [LVA -Iasi] si i-am vazut pe cei mici. Ma uitam la ei si ii zic unui coleg ''Ce pacat ca acum nu isi dau seama cat trebuie sa se pretuiasca unul pe altul". Pana in clasa a 5-a, eu nu aveam treaba cu [virgula] colegii mei, eram pur si simplu colegi [imi spuneam eu in sinea mea], nu eram prieteni sau ceva, doar colegi. Dupa intrarea in gimnaziu, totul a devenit mai clar, mai frumos. Desi tin minte ca eu in clasa a 5-a eram total aiurea. Cand jucam handbal si pierdeam incepeam sa ma enervez, facem crize de nervi si injuram, pe langa asta, mai aplicam si pumnul. Am batut multi colegi de-ai mei, mai mult baieti pentru ca daca dadeam in fete probabil le daramam. Dar ei m-au iertat, acum nu mai sunt asa. Au trecut 3 ani de atunci si acum imi dau seama cate am pierdut in toti acesti ani, certandu-ma cu ei, nemai vrand sa stau cu ei, pentru ca imi transmiteau o stare de ciuda [nu ii mai suportam]. Dar acum e bine:x.



Vorbeam cu varul meu, care in vara implineste 19 ani. Il intrebam daca ii pare bine ca a trecut de 18 ani, e major. El mi-a raspuns ca nu, chiar isi doreste sa mai fie inca copil. Imi spunea: Cand eram mic, eram cel smecher printre copii, imi dadea mamica 10 mii de lei si luam cate 100 de bomboane de toti banii aia. Era asa de bine, acum totul e greu si nu stiu inca ce am sa fac cu viata mea.[...]

Mi s-a facut mila intr-un fel si mi-am dat seama cat de bine imi este mie. Eu inca ma consider un copil si nu vreau sa cred niciodata ca nu mai sunt. Pentru ca sufletul meu stie ca eu sunt inca un copil. Toti imi spun ca eu sunt cea mai copilaroasa din clasa. Poate sunt.



Sunt obsedata de copii mici! Eu de fiecare data cand vad un copil mic, vreau sa-i fac o poza si sa-l intreb cum il cheama. Prietenii mei, de fiecare data cand vad un copil mic si sunt si eu cu ei, imi spun: Auzi, vezi ca ai uitat sa intrebi copilul cum il cheama :)). Imi sunt dragi copii dar bine, nu toti.



Si totusi, vreau din nou sa ma duc la gradinita.

Si vreau sa ma joc cu cei din cartier ascunsa, sau alte jocuri, ca pe vremuri.

Dar au crescut toti, si ne-am despartit...

Ce bine era atunci.

luni, 25 mai 2009

Speranta nu-i decat o dezamagire latenta

Acest motto e luat din cartea de mate, mi s-a parut foarte interesant si poate in unele cazuri adevarat. Oare toata lumea are sperante? Logic...Fiecare om are speranta ca maine-i poate fi mai bine decat ii este. Totusi... este oare asa de greu sa crezi speranta o dezamagire? Uneori chiar este. Doare atunci cand speranta moare? Doare... [si destul de tare]. Unii nu isi pierd niciodata speranta, si tot spera, spera... pana cand mor, si atunci iau si sperantele cu ei.

Cred ca speranta e bine descrisa aici, o ,,dezamagire latenta". Latent e un termen care nu prea este cunoscut [cel care citeste mai bine se documenteaza inainte in caz de nu stie], dar cred ca acest cuvant caracterizeaza bine speranta.

Si totusi..cat as vrea sa nu mai speram degeaba.
Ne-ar fi mai bine.

Viata de adolescent..


Pot spune ca, majoritatea adolescentilor li se pare ca viata nu mai are rost si asa e. Am avut si eu momente de acest gen si poate inca mai am. Parintii sunt intr-un fel principala problema. Ei se dau mari destepti pe langa tine si se cred mai presus. Bine, inteleg si ei au trecut prin ce trecem noi acum si au o oarecare experienta dar ei nu vad ca acum e democratie fratilor! Fiecare face ce vrea cum il taie capul, fumeaza, bea, se drogheaza... E viata lui pana la urma. Bine..am avut si eu momente in care pot spune ca nu gandeam, dar am avut mare noroc de prietenii mei, mai ales de unul dintre ei care mi-a deschis ochii si mi-a oferit ajutorul de care aveam nevoie atunci. Nu era vorba de bani [doamne fereste] sau ceva de genul, era vorba pur si simplu de mine. Dar oricum, acum o saptamana, vorbeam cu acel coleg si imi spune ca a baut o bere. Nu era ceva grav, dar pe mine m-a deranjat si m-am certat putin cu el. Dar ne-am impacat.:)


Varsta de 14 ani este cumva cea mai grea? Ca mie asa mi s-a parut. Oricum, acest an a fost unul super frumos. Nu am sa-l uit niciodata pe acel coleg al meu , cat de fericit era aproape de Craciun, pentru ca o anumita persoana, pe care el o placea l-a luat la dans. Stiam ca acea persoana nu-l place pe colegul meu. Dar de fapt, si ea era tot in aceeasi clasa cu noi. Si dupa cateva zile am aflat ca a dansat cu el numai sa-l faca pe un 'noob' gelos. Mi s-a parut lipsita de minte si bun simt acea persoana, dar sa trecem peste asta.


Eu, practic arte martiale de la 5 ani. Qwan - Ki - Do mai exact. Este un sport nemaipomenit, nu este un sport ca toate celelalte si nu se compara cu celelalte stiluri de arte martiale. In orice caz, eu sunt mai buna la song-dau [lupta] decat la thao-quyen [exercitiu, lupta cu adversari imaginari], si pana anul acesta eram cea mai buna. Deodata am cazut... M-am ridicat inapoi la nivelul la care eram, dar greu... Atunci cand pierdeam, numai eu stiam cat sufeream si cata ciuda aveam in mine. Dar nu a contat, pentru ca anul acesta am avut o mare realizare, am ajuns campioana europeana, ceea ce este un lucru super. Dar oricum, sunt inca adolescent, inca am sa mai am aceste sentimente, nu?


Viata de adolescent este cea in care intampini cele mai multe greutati?
Poate..poate nu. :)

duminică, 24 mai 2009

Lumea reala?

Stateam si priveam pe fereastra cum coboara lumea din autobuz. Persoane de toate varstele. Copii, adolescenti, batrani... Mame cu [virgula] copii in brate. Este atat de aiurea sa mergi cu autobuzul... Spun asta, pentru ca eu merg aproape zilnic. Numai cand vezi pe vreo unul cum se zbiara de aiurea la un tanar, ca de ce sta el pe scaun si nu lasa batranii. Inteleg faptul ca batranii au intr-un fel prioritate la scaune, dar totusi! Si cei tineri pot fi obositi nu? De ce mereu, atunci cand esti tanar trebuie sa ai nervi de otel si un oarecare control la vorbe? Eu, mereu ma abtin sa nu injur pe careva, pentru ca nu este politicos. Dar sa lasam asta...



De fapt, nu lasam. Cand ma intorceam acum un an de la scoala, [avand in vedere ca eu invat dupamiaza, ma intorc seara acasa si toti 'golanii' ies la aer] au urcat in autobuz o 'gasca de aia de jmenari' care saracii, alte cuvinte decat ''bagamias ..." [etc] nu mai stiau. Erau atat de porcosi si nu numai baietii, fetele in ziua de azi sunt si mai si decat ei.





Oricum, sa trecem la un alt aspect, privind activitatea scolara a elevilor. Multi nu isi mai arata interesul fata de scoala dar probabil nici nu il mai au. Am avut un coleg, care era mare rapp-er, numai 'smecherie' pe capul lui. Se credea ditamai baiatu` de cartier [baiii, cu mine nu se pune nimeni ca nu-l tine] asa, era ceva de genu`. Bineinteles ca el era ala care : bai, teme?? ce-s alea? mdaaa... Atitudinea de genul asta ma lasa rece :-j. Si a venit la noi la scoala acum vreo 2 sau 3 saptamani, inainte de teze mai exact. Acum e emo :)) mda, chestia asta nu am sa o uit niciodata. Si zice un coleg: Bai ti s-a ingrosat vocea. Da` ala: De la tigari. VAI mama! Cu acest raspuns super inteligent m-a dat gata. De exemplu, daca eu ma duc mare 'mardoaica' si ma iau de unu, asa de aiurea, ala daca nu ma baga in seama si merge mai departe, ala e mai destept ca mine. In zilele noastre, smecheria nu prea mai tine pentru ca lumea s-a desteptat. Nu mai este ca pe timpul lui Ceausescu.


Si totusi, lumea care exista in ziua de azi este cea reala?
Sau toata lumea se preface incercand sa fie de fapt altcineva.