marți, 22 iunie 2010

Remember me.


Ca si acele mici suflete ce cad usor din cer pe pamant... Nu! Sa nu intelegi altceva. Iti fac introducere in povestea din ziua de 22 Iunie 2010.
,,Nu ma pot lasa doborata de sine...nu...chiar nu.'' Tot isi zicea, privind fereastra cucerita de cascada de apa si peisajul umed, iubit de ploaie. Statea pur si simplu si privea, lacrimile inundandu-i chipul.
Nu stia de ce plange, ce anume a facut-o sa se gandeasca la sufletul ei. Ea nu stia, desi simtea o durere atat de adanca. Un gol atat de plin de chin.
Eu stiam.
Stiam ca inima ii cere iubire, stiam ca ii era dor... Stiam. Nu a vrut niciodata sa ma asculte, o tinea pe a ei ,,Imi e bine, sunt doar intr-o mica depresie.'' Si ei bine, am lasat-o in asa zisa ei depresie si s-a dus in jos. Nu am mai putut sa o ridic inapoi, am lasat-o sa moara. Si acum, ma duc in locurile in care obisnuiam sa fim noi doua si ii scriu. Ii povestesc de prietenii nostrii, de mama, de tata...
Ii povestesc ce simt, ce aud, ce scriu... Ii scriu povestea fiecarei lacrimi pe care o vars atunci cand simt ca clachez sau atunci cand simt ca am pierdut si am fost luata drept o fraiera. Imi pare rau uneori ca sunt atat de naiva, dar ea ma cunoaste. Stie cum sunt, cat de sensibila si imi cunoaste firea. Si nu m-a judecat niciodata. Indiferent de situatie, ea ma alina... Pentru ca ma cunoaste de 15 ani de zile.
,, Scrisoare pentru tine...
In tot acest timp, m-am gandit la tine, Georgiana... Nu pot sa cred ca ai plans atat de mult in ultimul timp... Cum inima ta a devenit din ce in ce mai adanca, mai rece, si mai intunecata. Devii atat de inchisa in tine, si zi de zi, prinvindu-te in oglinda te vezi atat de distanta. Petreci atat de mult timp cu acele carti ale tale si tot imi spui ,,Ele ma inteleg.'' si eu ma simt data la o parte, nu mai ai grija de mine. De ce? Ma intreb de ce...''

Asta e scrisoarea care mi-o soptea la ureche aproape zilnic atunci cand imi priveam culoarea inchisa de caprui a ochilor. Si ii faceau sa se umezeasca. Zi de zi. Si acum stau si ma gandesc zilnic, oare unde a disparut. De ce am lasat-o sa plece, de ce am lasat-o sa moara?...
Imi sap adanc in ganduri si o rog sa se intoarca. Am nevoie de ajutorul ei, de fiinta de acum 2 ani. Am nevoie...
Am nevoie de persoana aceea ce am pierdut-o. Si cea pe care am pierdut-o am fost eu.
M-am ucis pe mine insami si m-am lasat. Si acum imi pare rau si ma vreau inapoi.

sâmbătă, 19 iunie 2010

Uneori regret.

Ceea ce fac, ce zic, vad, scriu, spun, aud. Regret faptul ca nu pot sta suparata pe viata, desi as vrea. Nu stiu de ce...
Am racit, acuma vara. Si asta imi da o stare de cacat.
Nici nu stiu de ce am zis asta. Nu stiu de ce am inceput acest articol. Pot spune ca uneori regret ca traiesc. Regret ca am pierdut atatea. Regret... si ma doare.

joi, 17 iunie 2010

Parfumul.


Vreau sa simt parfumul iubirii tale. Sa-l port cu mine, sa-l am numai pentru mine.
Vreau sa daruiesc iubire.
O iubire cu un parfum de durere. Imi pare rau pentru durere, dar vreau sa ti-o daruiesc. Sa simti ce simt eu.
Sa simti cum te duci usor in jos, asa cum pateste fiecare la un moment dat. Sa simti cum e atunci cand toti iti spun ,,Schimba-te!''... si tu nu poti.
Sau... sa simti fericirea pe care o simt eu atunci cand am pe cineva drag langa mine. Sa simti cum e sa fii in pielea mea. Sa simti cum e sa fii o persoana rece, ce nu arata afectiunea de care unii au nevoie. Tine pentru ea si e vazuta ca o persoana inchisa in ea.
Nu vreau sa ma deschid nimanui, vreau sa-mi pastrez sentimentele pentru mine... Sa le stiu numai ale mele, sa nu le aiba si altcineva. Sa nu le cunoasca.
Doar pentru mine... Atat. Numai pentru mine.
Sunt egoista, dar numai in situatii de astea. Sunt egoista cu oricine, pentru ca e greu sa iti spun ce simt cu adevarat. Si nici nu vreau.
Dupa aia, ai sa ma vezi altfel, probabil o persoana sensibila asa cum si sunt de fapt. Dar nu iti poti da seama, chiar daca stii, cand esti cu mine nu arat deloc sentimentalism, nu arat nimic.
Doar zeci de zambete, rasete si tampenii aruncate-n vant, duse cu ajutorul adierilor la soare, mirandu-se de mine...
Vreau sa-ti daruiesc parfumul meu. Un amestec de zambete, franturi de suflet si sentimente ascunse bine in adancul inimii.
Nu cred ca ai sa le descoperi vreodata pe toate.
Parfum de durere.

vineri, 11 iunie 2010

Blocul.


De fata blocului se leaga nostalgia, ca aici am inceput si am sfarsit copilaria.
A dracu` treaba...mor de dor.

joi, 10 iunie 2010

Nu sunt mandra de mine.


Nu am fost, nu sunt si nici nu cred ca voi fi. Nu sunt mandra ca am personalitatea asta, nu sunt mandra de ceea ce sunt...
Nu sunt mandra ca copchilele astea de a5-a ma idolatrizeaza, ba din contra...
Nu sunt mandra ca termin a 8-a, ca pleaca o parte din mine cu voi... Imi pleaca jumate din viata...
Plecati voi... fratii mei de 8 ani de zile. Fratii cu, care m-am certat, m-am impacat, m-am batut, m-am iubit [colegial]... cu, care am plans si am ras, faceam panarama si induram toti un test zdravan la istorie... sau atunci cand dadeam o 'gaura' la engleza si ne capsa tot cu un test. :))
Am atatea amintiri cu voi si le voi pastra in suflet. Cum sa intru eu in clasa la anul si sa nu va mai vad pe toti? Cum sa pasesc in scoala stiind ca nu va mai am pe toti alaturi? Cum...?
Probabil nu o sa fie atat de greu, dar...sufletul ma doare si imi pare rau pentru certurile care au avut loc intre noi si pentru toate vorbele urate. Imi pare rau ca nu v-am putut iubi intotdeauna. Imi pare rau ca va pierd.
As vrea, sincer, sa intinerim cu cel putin 4 ani, sa fim din nou in clasa a5-a, sa fim, poate...altfel. Sa tinem unul la altul la fel de mult cum tinem acum.
Dar... stii ceva? Cum am fost, am fost perfecti. Perfecti pentru amintirile noastre.
Ideea e ca... urasc sfarsitul clasei a8-a. Urasc faptul ca nu o sa va mai am. Urasc acest final, pentru ca nu e unul tocmai fericit.
Dar...va iubesc pe voi. Si ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a daruit niste suflete speciale alaturi de mine, care m-au sustinut si mi-au tras o palma atunci cand nu gandeam, ca m-au trezit la realitate atunci cand eram la pamant si plangeam, ca nu m-au lasat, si m-au iubit cu bune si cu rele.
Am varsat lacrimi pentru clasa asta, am varsat o lacrima pentru fiecare...
V-am iubit, va iubesc si va voi iubi. M-am repetat de nu stiu cate ori, dar asta e. Va multumesc, 8D! >:d<

sâmbătă, 5 iunie 2010

Lapte cu cereale.


Sa-ti spun ceva.... ceva ce probabil stii.
Nu ma vei uita pentru ca nu vei putea.
Nu vrei trece usor peste asta pentru ca nu vei vrea.
Nu vei inceta sa ma iubesti, pentru ca nu te lasa inima.
De asta tot intrebi de mine... m-ai pierdut. Imi pare rau, dar asta e.
Condoleante dragostei tale pentru mine ce a murit o data cu trecerea timpului. Condoleante tie si sufletului tau.
Condoleante pierderii tale.
[cat am scris asta, mancam lapte cu cereale.]