miercuri, 30 septembrie 2009

A adora...

Ador fosnetul frunzelor atunci cand vantul rece de toamna bate, si le mangaie usor, spunandu-le: ,,nu te teme, chiar daca vei muri, vei reinvia''. Noi de ce nu reinviem? Murim si morti ramanem. Nu stiu de ce, eu pe blog scriu mereu chestii triste. Intradevar, ma chinui sa imi gasesc cuvintele uneori. Uneori am niste subiecte care as vrea sa le scriu, dar nu gasesc cuvinte.

Acum ca e toamna, stiu ca am o alta imaginatie, ca asa patesc mereu. Toamna e pentru mine un refugiu din toata starea de vara, starea de plictiseala. Eu toamna nu ma plictisesc, mi-e deajuns sa ma uit pe geam si sa vad cum cerul e cucerit de norii gri si strazile sunt impodobite cu multicolore covoare de frunze. Mi-e deajuns...

Oamenii toamna au o expresie mai trista, dar mie-mi place. Imi place ca oamenii toamna nu vorbesc de te dor timpanele in autobuz, stau linistiti, uitandu-se pe geamul aburit al autobuzlui, cufundati in propriile ganduri. Acum, uitabdu-ma pe geam, la copacul din fata casei, un card de pasarele la impodobit, ascunzandu-se prin frunzele aurite pe la margini. Peste ceva timp, nu o sa mai aiba unde sa se ascunda. Acus, crengile or sa fie goale, dar totusi, impodobite cu fluturi de zapada. Stiu ca e ultima zi de septembrie, e inca devreme sa ma gandesc la iarna, dar timpul trece repede, si noi cu el...

duminică, 20 septembrie 2009

Visele.


Orice om are vise. Absolut oricine. Dar atunci cand aripile se frang, orice vis ramane o imagine imposibil de transformat in realitate. Realitatea e alta, visele sunt doar niste fasii din rai. Raiul e rai, realitatea e realitate. Uneori, cuvintele sunt prea sarace ca sa poti descrie un vis. Poti sa-l povestesti, da` nu sa-l descrii. Nu ai cum sa descrii sentimentele ce le simti atunci cand visezi. E prea greu.


Ma intreb, oare sufletul ne dicteaza visele? Dar sufletul nu are varsta. El e incontinuu plin de fericire, chiar daca uneori simti ca te doare, el niciodata nu imbatraneste. Pe tine te lasa sa faci ce vrei, el traieste cum vrea, ghidandu-te pe tine cum vrea el, cum e mai bine. Dar uneori nu il ascultam, si nici visele dictate de el nu vrem uneori sa le visam.


Surprizele vietii nu sunt intotdeauna frumoase. Sa te astepti la orice in viata, la absolut orice, si de la oricine. Un vis frumos, care e devenit realitate, nu tine pentru totdeauna. Tine pentru o perioada, dupa aia se destrama. Nu e trist cand se intampla asta? Eu zic ca da. Dar poate unele vise trebuie sa se destrame, ca asa vrea sufletul...

Ratiune. Nema ratiune uneori.

Am incercat sa inteleg capacitatea oamenilor de a cere iertare. Cred ca fiecare stie cat e de greu, cat curaj trebuie sa-ti faci, cum sa-ti alegi cuvintele si acel sentiment dupa ce iti ceri iertare. Te simti ca un fraier dupa aia. Anul trecut am avut o tema la civica, ceva cu violenta. O colega a facut niste 'fluturasi' pe care era scris un text care m-a impresionat intr-un fel, am pastrat un fluturas din ala, am sa va scriu ce e scris pe el: ,,Este foarte usor sa fi neindupecat si sa nu ierti. Dar este foarte greu sa spui iarta-ma. Oamenii au ratiune. Pot fi diferiti in multe feluri. Dar unii de ce oare nu pot tolera acest lucru? Sa consideram acea persoana diferita anormala. Mai gandeste-te...'' Mereu e vorba de gandire. De ce? niciodata nu m-am gandit ca uneori ierti pentru ca trebuie, nu pentru ca vrei tu. Nu m-am gandit pana de curand, ca mi-am dat seama de un lucru. Ca ceva sa fie 'perfect' trebuie sa faci sacrificii. Desi uneori imi doresc acea perfectiune, nu tot timpul trebuie sa iti si placa. Uneori detest complet ceea ce se intampla in jurul meu. Detest oamenii care mi se cred superiori. Imi pare rau sa va dezamagesc, nu imi sunteti cu nimic superiori.

Dar cand te uiti in ochii cuiva, tu ce simti? Depinde de persoana. Uneori simt admiratie, alteori simt o indiferenta totala. Noi suntem fiinte cu prea multe sentimente. Urasc faptul ca oricand, de la fericire, poti cadea in depresie. E naspa. Eh, nu mai stiu, nu mai am starea potrivita ca sa continui. M-am amuzat de o chestie si nu mai pot continua. :))

joi, 3 septembrie 2009

Simplu, e toamna. :)




In sfarsit a venit toamna. Doamne, ador anotimpul asta dar nu stiu de ce. Ma linisteste, desi odata cu venirea acestui anotimp vine si melancolia intr-un fel, pentru ca toti incep serviciul, facultatea, scoala. Realizezi ca iar incepe stresul, iar ore intregi de gandire profunda, concentrare si etc etc. Am observat ca toate melodiile 'triste' is facute in timpul acestui anotimp, dar de ce? pentru ca acum moare natura cica, sau ce? Oricum eu ador toamna, e un anotimp superb. Toamna, lumea e mai linistita, mai tacuta, e mai bine asa. Mie nu-mi place sa comunic prea mult. Cand simt ca exagerez cu vorbitul cu o anumita persoana fac o pauza, putin mai lunga decat trebuie. Urasc cand cineva exagereaza ,,indragindu-ma'' prea mult. Eh.




Totusi, e putin greu sa vezi ca toata lumea e trista. Toamna imi aminteste de toti si de toate, mai ales de tata... cand stiu ca mereu pleaca si vine abia de Craciun. Observ ca stau mult si ma gandesc la acest articol, habar nu am cum sa scriu si ce anume sa scriu, desi inainte da a-l incepe stiam tot ce vroiam sa scriu.




Nu stiu de ce evit subiectul ,,love''. Bleax, nu suport sa zic in romana:)), mai exact iubire. Cand e toamna, toata lumea isi aminteste de ex-ul. Si isi da seama cat de dor ii e de persoana respectiva si cat de mult a iubit-o si bla bla, prea multe tampenii. Fieare isi spune ,, nu bai, mi-a trecut, sunt sigur/a; stiu ca nu mai simt nimic pentru el/ea'' chiar daca spui ca nu te doare, de fapt te doare. Mda, eu nu am experienta, zic asta din experienta altora, din ce mi-au povestit ei. Whatevaa` :-j.




Deci, totul e simplu toamna. E simplu ca si ploaia.:)