marți, 23 martie 2010

Ceva pe aici.


Imi analizam celelalte postari... multe acum mi se pare niste tampenii. Dar asa gandeam eu la vremea respectiva. In fiecare noapte sunt prinsa furand intr-o alta parte a lumii. Sunt prinsa iar in lumea mea, unde totul e verde, unde cartile se gasesc in copaci si poti sa le iei fara sa le platesti, numai cu coditia sa le citesti. Unde notele muzicale danseaza cu vantul caldut de primavara si norii dandu-ne iubire. Doamne, cata nevoie de iubire avem... Unii dintre noi. Eu sunt setata sa nu am nevoie, sunt setata sa nu pot iubi decat o persoana poate, dar aceea nu exista. Sau cel putin, nu inca. Nu mai pot sa ma privesc in suflet si sa ma analizez pentru ca nu ma lasa subconstientul. Incep sa delirez treptat, mi-am facut chiar si un prieten imaginar daca ma credeti. Serios... delirez incercand sa fiu normala. Nu mai pot, ca eu sunt relativ nebuna. E vina cuiva... nu stiu a cui. In nici un caz a parintilor mei, ei sunt niste oameni minunati, ii respect ingrozitor de mult, nu vreau sa-i dezamagesc... niciodata. Oricum...sufletul ce m-a luat atunci cand m-am nascut a fost probabil al unui scriitor nebun ce nu s-a gasit pe el insasi si incearca sa se regaseasca in mine. :)

sâmbătă, 20 martie 2010

Untitled.


Niciodata nu credeam ca am sa ma trezesc dimineata si sa regret ca inca traiesc. Uneori uit de mine, uit de durere. Dar... ce durere? Nu stiu, oricum in fiecare zi traim un esec. Esecurile sunt franturi din suflet. Mereu il pierdem... in fiecare secunda, minut, ora sau zi... el se pierde, tot se duce in sus si ne lasa tot mai putin timp sa traim. Ne lasa sa ne ingropam singuri in lumea asta... eu ma ingrop in lumea mea, tu in a ta... Nimeni, dar nimeni nu e normal cu capul in mintea lui. Sa fim seriosi, toti suntem nebuni. Nu parem, dar asa e. Toti... Nu stiu cati or sa-mi inteleaga perceptia asupra vietii, dar asa gandesc eu.

sâmbătă, 13 martie 2010

Vreau sa fiu. Sinonime pierdute-n ganduri.


Si totusi nu ii parea rau de el. De faptul ca a tacut si s-a nascut… de faptul ca indiferent de incercarile lui a devenit ce si-a dorit mereu. Avea o mie de vise, o mie de viitoare planuri scrise. A avut clipe cand nu vroia sa se termine, acum statea si se gandea la ce nu a mers bine. Si indiferent de astfel de lucruri el isi iubeste meseria. Iubeste faptul ca sub hartile lui colorate se afla sentimente si amintiri, iubiri…
Of, prima iubire… Mana lui usoara care acum deseneaza cu precizie isi aminteste de prima dragoste... prima atingere a chipului senin ce il iubea asa de tare. Isi amintea cum dupa numai prima saptamana dupa ce a cunoscut-o, se ducea acasa si isi ingropa fata in maini si plangea. In fiecare zi, timp de 7 zile, isi pierdea cate o bucata din suflet. Mereu urandu-se pe sine ca nu putea sa-i zica ca o iubeste. Dar ea a murit… si nu oricum, a murit altfel. Lumi indurerate curg din ochii lui verzi, napustindu-se asupra papadiei, distrugandu-i cerul, distrugandu-i creatia din care facea rost de bani. ,,O lume atat de materialista” se gandea el. Dar inca se gandea la ea. Isi aminteste in fiecare dimineata de biletul de la ea.
"Dragul meu, m-am decis sa te las...nu, nu sa te parasesc, sa te las cu gandurile tale. Stim amandoi ca avem nevoie de o pauza, sa ne facem curat in amintiri...
Mi-ar placea de fapt sa-ti zic adevarul, ca vreau sa vii sa ma cauti si sa-mi spui sa nu-mi mai fac griji, ca totul e doar in mintea mea. Dar... Stii ce am realizat? Ca sunt o lipitoare. Am nevoie in permanenta sa-mi spui ca ma iubesti, si stii de ce? Pentru ca mi-e frica sa te pierd. Mi-e frica sa se termine totul, si intr-o zi, tu sa nu mai fii aici, sa nu-ti mai aud vocea, sa nu mai stiu nimic de tine. Stii ca aia m-ar durea cel mai tare.. Si din nou, am fost sincera, de fapt tu esti cel de la care am invatat asta, datorita tie si doar cu tine pot fi sincera. Din nou, pentru ca mi-e frica sa te pierd. Asa ca o vreme am decis sa dispar, poate reusesc sa nu mai fiu dependenta de tine, sa nu te mai sufoc. Daca intre timp tu o sa iti continui viata fara mine, nu te invinuiesc. Poate e mai bine asa. Insa tine minte, ca orice s-ar intampla, eu inca o sa fiu aceeasi copila care obisnuia sa-ti spuna ceea ce simte, desi te cunostea foarte putin. Aceeasi copila care era entuziasmata de fiecare data cand venea vorba de tine, si care stia ca o iubesti.
M-am hotarat sa plec pe alt drum. Undeva unde chiar sa nu-mi mai pese de nimic, undeva unde sa nu-mi fac nici un plan pentru viitor, ci doar prezentul sa conteze, si nici acela. Undeva unde sa pot sa nu mai fiu egoista. O sa ai un loc si tu pe drumul ala, in masina mea, in inima mea.. tu intotdeauna o sa fii ceva, cineva, undeva, candva, tu intotdeauna o sa faci parte din mine.
Adio…"
Cartograful inca plangea, inca isi imagina viata frumoasa. El vroia sa fie iubit. E tot ce isi dorea…
Inca isi amintea de timpul petrecut cu ea intr-o scara, cum privea ploi de vara… si le pastra la inima pe toate, nicidecum aruncate. Dar totusi, ea a murit in ochii lui. A murit ca persoana… nici acum nu a inteles de ce anume l-a lasat, de ce nu l-a mai salvat de la viata monotona. De atunci, singura lui iubire a fost si este desenatul. Era considerat un nebun, un om fara de lege. Stiau cu totii ca era nebun, ca si-a pierdut mintile… Dar ei nu stiau ca cei mai buni oameni sunt asa. Nebuni! Nebuni dupa vise si sperante ca el, nebuni dupa verde, ca mine, nebuni dupa vesnicia iubirii. Nebuni unii dupa alti. Nebuni fara sa stim. Nebuni ca lumina soarelui vara. Nebuni ca balerinele albe purtate salbatic de catre vant, iarna. Nebuni ca noi, ca voi, ca tine, ca el… O iubea pe ea, si ii iubea pasiunea pentru cuvinte, desi sinonimele ei nu erau bine definite.
Sinonimele lui erau clare. El si ea erau doua sinonime indragostite. Isi amintea ce i-a scris in felicitarea de Craciun ,, Cand te-am cunoscut stiam ca iubesti cuvintele dar pe zi ce trece am inteles tot mai bine pasiunea ta nebuna pentru semantica. In timp, am ajuns sa iubesc cuvintele la fel de mult ca si tine. Ne jucam cu sinonimele, cu omonimele şi cu paronimele si deseori ajungeam la concluzia ca noi insine suntem doua sinonime indragostite. Ti-am sarutat palmele îndragostite si ti-am soptit la ureche cuvintele pe care le iubesti atat de mult:
"Ineaca-ma in flacari si stinge-ma cu foc. Adora-ma cu toate antonimele bratelor tale si lasa-ma sa-ti fiu un sinonim perfect."
Si asa a fost...
In ziua de azi nu-l mai intereseaza nimic, sau cel putin asa vrea sa para. Vrea sa para ca-l intereseaza doar meseria lui. Sa creeze propriile lui lumi, sa uite de tot ce l-a suparat. Sa-si creeze in fiecare zi propria lui papadie, sa o dea in dar cuiva si sa se simta multumit de sine. Dar nimeni nu-si da seama, cu exceptia lui, ca in viata nu e important doar ce vrei tu, ci ca e important ce vrea si sufletul. Adica pace, bunatate si iubirea, toate emanate de ochii persoanei ce o iubesti de o viata. Si el are propria lui placere dureroasa. Mereu si mereu aceeasi. Spunandu-si in oglinda sau poate vorbind cu ea…
,,Mi-ai spus ca pleci si atat. A fost durere si o foaie goala. Nimic mai mult. N-ai vrut sa-mi dai mai mult din tine.
Ai spus ca nu regreti, ca nu te doare. Suferinta perfecta. Ai spus ca n-are rost sa arzi amintirile noastre. Ca nu vrei sa patezi ce-a fost. Te-ai dus.
Si eu n-am stiut de ce ma doare locul unde obisnuiam sa am o inima. N-am stiut cat de plin de durere se simte golul.
N-am stiut. N-am stiut niciodata ca n-ar fi trebuit sa ma inchid in fiinta ta, sa te las sa fii ceva din mine.
Am uitat.
Cand ai plecat, am uitat sa-mi scot inima din tine si nu ti-a pasat. Ai luat-o cu tine.
Nu-mi pare rau.
Oricum n-as fi stiut ce sa fac cu ea. Cand te-ai dus, mi-ai luat respiratia rece cu tine. Si nu mi-am dat seama de ce gatul meu e prea fierbinte sa pot inspira o noua viata. Am vrut sa-ti scriu o scrisoare, sa-ti spun ca ai uitat sa-mi inapoiezi suflarea, dar nu stiam unde s-o trimit.
Tu hoinareai si cu tine erau culorile si visele mele. Si n-am stiut unde sa le gasesc.”
Am ramas acelasi dement gol pe dinauntru, care se trezeste dimineata singur si rade de el insasi. Si apoi, cand ma asez la masa, inca obisnuiesc sa pun pe farfurioare doua cesti de cafea. Una e rece. Si te asteapta.
Lumi pierdute in favoarea viselor lui. Dar atunci cand aripile se frang, orice vis ramane o imagine imposibil de transformat in realitate. Surprizele vietii nu sunt intotdeauna frumoase. Un vis frumos, care e devenit realitate, nu tine pentru totdeauna. Tine pentru o perioada, dupa aia se destrama. Nu e trist cand se intampla asta? Eu zic ca da. Dar poate unele vise trebuie sa se destrame, ca asa vrea sufletul...
Asa a vrut si sufletul cartografului, sa i se destrame visele si viata. Sa fie doar o umbra stearsa a trecutului, sa fie propriul sau sinonim pierdut in ganduri.

vineri, 5 martie 2010

Disparem.


Ma trezesc...e 7.45. Ma trezesc dintr-un cosmar...ea nu mai e aici. Ochii mei verzi incep sa se umezeasca. Imi ingrop fata in maini si plang...Plang ca un disperat. Dar ea nu e sa ma consoleze...a plecat, m-a lasat singur cu gandurile mele... imi aduc aminte de un bilet... e pe noptiera sub cartea ce mi-a dat-o in dar...il iau, il citesc iar lacrimile uda scrisul dezordonat, dar totusi frumos...sterge cerneala. Ma opresc. Citesc din nou abtinandu-ma sa nu plang.

"Dragul meu, m-am decis sa te las...nu, nu sa te parasesc, sa te las cu gandurile tale. Stim amandoi ca avem nevoie de o pauza, sa ne facem curat in amintiri...
Mi-ar placea de fapt sa-ti zic adevarul, ca vreau sa vii sa ma cauti si sa-mi spui sa nu-mi mai fac griji, ca totul e doar in mintea mea. Dar... Stii ce am realizat? Ca sunt o lipitoare. Am nevoie in permanenta sa-mi spui ca ma iubesti, si stii de ce? Pentru ca mi-e frica sa te pierd. Mi-e frica sa se termine totul, si intr-o zi, tu sa nu mai fii aici, sa nu-ti mai aud vocea, sa nu mai stiu nimic de tine. Stii ca aia m-ar durea cel mai tare.. Si din nou, am fost sincera, de fapt tu esti cel de la care am invatat asta, datorita tie si doar cu tine pot fi sincera. Din nou, pentru ca mi-e frica sa te pierd. Asa ca o vreme am decis sa dispar, poate reusesc sa nu mai fiu dependenta de tine, sa nu te mai sufoc. Daca intre timp tu o sa iti continui viata fara mine, nu te invinuiesc. Poate e mai bine asa. Insa tine minte, ca orice s-ar intampla, eu inca o sa fiu aceeasi copila care obisnuia sa-ti spuna ceea ce simte, desi te cunostea foarte putin. Aceeasi copila care era entuziasmata de fiecare data cand venea vorba de tine, si care stia ca o iubesti.
M-am hotarat sa plec pe alt drum. Undeva unde chiar sa nu-mi mai pese de nimic, undeva unde sa nu-mi fac niciun plan pentru viitor, ci doar prezentul sa conteze, si nici acela. Undeva unde sa pot sa nu mai fiu egoista. O sa ai un loc si tu pe drumul ala, in masina mea, in inima mea.. tu intotdeauna o sa fii ceva, cineva, undeva, candva, tu intotdeauna o sa faci parte din mine.
Adio"


Si nu. Nu vreau sa cred ca ai plecat. Ma lasi singur... nu vroiam, desi mereu iti spuneam ca ma plictisesc repede...m-ai lasat si vrei sa uiti. Tu uiti, eu nu uit... Ca asa esti tu...indiferenta. Indeferenta asta a ta doare ingrozitor uneori. Stiu ca si vorbele mele dor... de cate ori nu te-am facut eu sa plangi? De cate ori te-am facut sa ma urasti? De foarte multe ori, stiu. Vreau sa ma ierti, ca si eu te-am iertat pe tine... Poate am sa te uit...Daca am sa pot vreodata. Multumesc pentru amintirile frumoase. Sper totusi sa mai traiesc o data clipele petrecute alaturi de tine, sa privesc iar stelele de pe cer in pragul lui Februarie. Sa inghetam amandoi de frig, imbratisandu-ne tremurand... Sa te iubesc...doar 30 de minute si imi alin sufletul. Atat imi doresc...

joi, 4 martie 2010

Fragment.

Ce sa faci tu cu un fragment din viata mea? Nu ai ce...doar sa-l povestesti, sa-l citesti...nimic altceva. Un fragment din viata mea, unul ce dureaza de aproape 8 ani de zile...acus se sfarseste, se termina. Acus am sa pierd distractia de la ore... am sa va pierd si pe voi...majoritatea cel putin. Am sa va pierd ca, colegi...sper ca nu si ca prieteni. Nu vreau sa se termine... O sa mor de dorul lor... nu la toti, ce-i drept, dar in marea majoritate, da. O sa-mi fie dor de orele de istorie, de cele de sport, tehnologie... pentru ca la astea facem panarama. :D De orele de civica pentru ca acolo dormim pe noi...de pauzele in care punem muzica si orele libere in care ne distram toti. :) O sa doara... poate o sa treaca, poate nu. Eu sper totusi sa nu ma doara toata viata...sa plang dupa voi... ca nu vreau... vreau doar amintirile frumoase cu voi si continuarea prieteniei cu voi. Atat. Sa nu va pierd, asta vreau.

luni, 1 martie 2010

Prima zi, primul esec.


De ce mi-ai distrus prima zi de primavara? chiar daca s-a terminat bine intr-un fel, mi-ai distrus-o. TU. Soarta asta de cacat. De ce oamenii zic vorbe care nu le gandesc, care ii fac pe altii sa planga de durerea ce o simt in suflet si sa se simta descurajati. Am plans de prea multe ori, nu mai vreau. Poate daca as avea pe cineva care sa ma inteleaga cu adevarat, ar fi altfel. M-am saturat de prefacuti...cum sa te intalnesti cu mine, sa ma iubesti 20 de minute si dupa aia sa ma lasi dracu` sa ma intreb ce s-a intamplat cu tine. Asa e cu toti oamenii. Cum sa ma iubesti? Cum??? Of, urasc lumea asta, urasc tot in acest moment. Multumesc lui Dumnezeu ca exista muzica si mi-a dat 'talentul' de a-mi scrie sentimentele. Macar ea ma intelege...muzica. Atat. Singurul lucru ce-mi alina sufletul is notele muzicale... desi nu studiez vreun instrument sau ceva, ea tot ma intelege. Ea e singurul lucru care ma lasa sa evadez... Multumesc.