duminică, 30 mai 2010

Nu.

Numai raspunsuri negative.
Nu te-ai saturat sa tot auzi asta spunandu-se in jurul tau? Nu are rost, deja m-am saturat de cate ori am repetat asta. Doamne ce vieti ducem... ma urasc uneori.
Si sincer, simt ca nu mai pot sa respir, nu mai am chef sa-mi fumez tigara pentru ca nu ma ajuta. Mi se acreste.
Stiu, si eu sunt o negativista si asta ma distruge psihic. Dar, e evident ca optimismul e o oarecare pierdere de vreme. De ce sa sper, cand stiu ca nu o sa mai fie asa cum vreau eu? De ce?...
Pe zi ce trece, sunt impresionata de cate o persoana, de ceea ce zice, ce gandeste... Dar dracu` stie daca el gandeste ceea ce spune! Nu stiu daca o zice pe bune sau doar zice asa de pleasca.
Si am incheiat. Ca nu mai stiu.

sâmbătă, 29 mai 2010

Despre tine.


Mi-am zis ca... ,,Hai sa scriu si despre tine!''.
Ti-am spus ca am sa scriu o data si o data un articol despre tine si uite ca acum am eu chef sa imi pun pe o ,,foaie web'' gandurile despre sufletul tau. Esti un om minunat si sincer, ma bucur intr-un fel ca nu m-ai lasat in pace. Cu ocazia asta, pot sa te cunosc din ce in ce mai mult pe zi ce trece, sa-mi dau seama cum esti cu adevarat. Am realizat, intr-un timp destul de scurt ca ai o inima mare si ca pui acolo, in adancul ei mici franturi din viata ta care te-au marcat, care te-au facut fericit si mandru de tine, sau de altii... Care te-au facut sa plangi sau sa implori alti ochi sa se uite in ai tai, sa-ti zica adevarul.
Am observat ca esti un visator, la fel ca mine. Si atunci cand inchidem ochii ne pierdem in lumea noastra. O lume verde. Pe zi ce trece imi dau seama ca incep sa tin la tine din ce in ce mai mult, dar nu ma prea arunc in asta, ca nici nu stii cand ma poti lasa balta, desi stiu ca nu s-ar intampla asta.
Ai un caracter de milioane, un suflet de copil ce admira alte persoane si le pastreaza pentru el si le respecta. Plangi atunci cand te doare si asta am iubit la tine din prima clipa, pentru ca trebuie sa ai curaj sa-ti versi suferinta pe obraji sau pe umarul cuiva, sa-l rogi sa te sustina si sa-ti spuna ca totul va fi bine. Probabil asa s-a intamplat, nu?
In principiu, esti o persoana speciala, cu multe calitati si multe lucruri de oferit... sentimente, amintiri, pareri, toate impletindu-se, transformandu-se in simpla persoana care stiu ca esti tu.
Multumesc.
[probabil ca m-am inselat in cateva privinte.]

marți, 25 mai 2010

Un an.


Astazi se implineste un an de cand am blog. :D Doamne... imi amintesc perfect cum de m-am gandit sa-mi deschid un cont si ce sa scriu... cui sa-i arat ce am scris. Eu sincer, sunt mandra de blogul meu, de ceea ce am creat pana acum. Putin imi pasa daca le-a placut sau nu celor care au citit, eu tot ce am scris am scris din inima si...asta e, asa am simtit eu la acel moment. Prin intermediul acestui blog, am cunoscut...daca pot sa spun asa, persoane ca mine. Blogurile celor care va urmaresc, sunteti niste oameni de milioane, oameni cu sentimente profunde si marcante si pentru asta va respect.
In principiu, blogul meu mi-a adus de cele mai multe ori fericire pentru ca le placea celor care citeau, si eu m-am bucurat pentru asta. :D
La multi ani dragul meu blog! :D

luni, 24 mai 2010

Explica-mi.

Multi se intreaba de ce oare rasa umana e in stare sa gandeasca. Bai, am patit o chestie...de fapt s-a intamplat de mai multe ori. Dormeam...era vreo 12 jumate noaptea si primesc un telefon si respectiva persoana ma roaga sa-i traduc ceva din germana si ii spun imediat. Nu inteleg cum am procesat asa de repede, cum naiba e facut creierul uman, sa fie in stare sa retina atata si sa iti dea imediat raspunsul. Nu stiu de ce am abordat aceasta tema, pur si simplu...ma gandeam cum naiba. Ma rog...

luni, 17 mai 2010

M-am pierdut...


...,,cautand ochii tai''.
Asta ii spunea mereu baiatul ala care iubea o fata simpla, cu ochii negrii. Dar niciodata nu a mai gasit-o. Povestea... e una trista.
Era o simpla zi de aprilie cu putina racoare in scena, ceva normal dupa 2 zile de ploaie torentiala. In acea zi, el si ea erau fericiti. Dar nu se stia cat va tine. Au stat impreuna, au ras impreuna, s-au iubit si ei bine... totul a luat sfarsit cu o cearta crunta inspre seara. In acel moment, cerul a inceput sa planga din nou. Si s-a razbunat pe ei ca sunt atat de inconstienti de ceea ce fac prin tunete si fulgere, injurand in felul sau rasa umana. Era un cosmar in ochii lor, dar nu se puteau trezi din el. Sufereau in ploaie, plangeau... si s-au lasat, nu au vrut sa se salveze unul pentru celalalt. S-au luptat sa uite, sa stearga tot ce era mai frumos in ceea ce au crezut demult. Si cosmarul asta era spulberat doar cu venirea zorilor... dar pana atunci, ei plangeau si credeau ca nu are nici un sfarsit. Dar mereu a avut, mereu o sa aiba.
Si au ramas asa, ai nimanui. Nu s-au impacat, nu s-au mai vrut. Au pierdut tot ce aveau mai de pret. Au pierdut fericirea. Si acum plang unul dupa altul, si acum isi pierd gandurile in nori, lacrimile pe tastatura uneori, si pe ei in lumea lor. Acum stau singuri, cu cate o tigara si isi ineaca amaru-n ea. Lasand filtrul plin de ura, in urma lor...
Toate povestile de dragoste au un final trist, fara sens. Si probabil ca doare ingrozitor. Dar... nu e un capat de lume.

vineri, 14 mai 2010

Myself.



Beautiful day.
Would you be my inspiration?
Ordinary day.

miercuri, 12 mai 2010

Obstacole.


De astea intalnesti la tot pasu`. Orice obstacol te opreste... iti pune piedica sau te ingenunchiaza. Dar uneori un obstacol e o sansa de a te reabilita, de a lupta pentru tine. Nu stiu ce inseamna un obstacol pentru voi, pentru mine un obstacol is eu.
In principiu, obstacolul e in subconstient. Vreau sa ma redescopar pe mine si ei bine, stiu ca nu o sa se poata. Nu acum. Am abia 15 ani, am o viata intreaga inainte. Dar la ce bun, daca eu ma vad ca pe ceva inutil? Sunt un simplu suflet de copil ghidat de greutati si durere catre infernul cu care ne confruntam toti. Infernul simplei intrebari pe care ne-o punem toti macar o data in viata. Pentru ce traiesc? Ce rost are?
Iti dau eu un raspuns: Nu are nici un rost. Lupti toata viata asta pentru nimic. Cazi, te ridici dar nu ai sa te simti niciodata multumit complet de sine. Eu vad viata ca pe ceva inutil, fara pic de insemnatate. Are si ea parti frumoase dar in zilele astea...nimic.
Nu cred in destin, nu cred in nimic. Nici macar in mine. Setata in a frange inimi si in a uita de tot. Sa nu-mi pese. Desi uneori ma simt prost pentru ceea ce fac, imi trece. Si realizez la un moment dat ca am procedat cum trebuie. Pentru linistea mea sufleteasca, printr-o simpla interventie emotionala reusesc usor sa scap de inchisoarea afectiunii celuilalt. Si imi place.

luni, 10 mai 2010

Anii vietii mele.


Patru ani plini de iubire colegiala, deseori neexprimata dar totusi mereu simtita in inimile si sufletele noastre. Pentru mine, anii de gimnaziu au fost cei mai frumosi. Plini ochi de zambete timide si atingeri tandre pe obrazul celui care suferea, toti incercand sa-l impacam, sa-i aratam ca totul e bine.
Imbratisari aproape in fiecare pauza, simple gesturi care arata putina afectiune. In acelasi timp, totul e ca o melodie. E o muzica plina de lacrimi de durere, bucurie, de lamentatii… Asadar, lumea in care traiesc e lumea ideala din punctul meu de vedere, dar din pacate nu dureaza o vesnicie. Ia sfarsit un capitol care a inceput acum opt ani. Primele patru capitole nu au fost asa de memorabile, dar celelalte patru, au fost de-a dreptul minunate.
Stim ca lumile noastre nu o sa se mai intersecteze, nu o sa mai fie cum este. O sa ne pierdem in propriile noastre ganduri, realizand la un moment dat ca a doua familia a disparut. Nu de tot, dar oricum…
In fiecare an de gimnaziu, au avut loc diferite evenimente. Conflictele nu au sa dispara niciodata, asta e sigur dar cele mai frumoase momente sunt atunci cand ne impacam. Cand ne dam seama cat de mult tinem unul la altul si cat de mult ne pare rau pentru vorbele urate si privirea aceea plina de ura care dureaza trei minute dupa cearta. Mi-a placut intotdeauna atunci cand ne dadeam cadouri de Craciun, sau la sfarsitul anului si ca sarbatoream ascultand muzica, mancand dulciuri, dansand si distrandu-ne. Pentru asta, trebuie sa o felicitam pe doamna diriginta, deoacere ea ne-a invatat sa daruim putina iubire o data cu acele cadouri oferite la diferite ocazii.
Sunt alergica la uniformizarea persoanelor, tocmai pentru ca uniformizarea calca in picioare unicitatea cu care ne-a creat Dumnezeu. Dar, in acelasi timp, inteleg ca sunt unele categorii de probleme generale, cum ar fi relatia cu parintii. In gimnaziu, ne-am confruntat cu adolescenta. Atatea lucruri noi s-au intamplat cu copii din clasa a 5-a. Nu ne chinuiam sa devenim adolescentii care suntem azi, pentru ca nu a fost nevoie. Am crescut fara sa ne dam seama cat de mult ne-am maturizat si uitam faptul ca gandim altfel.
Profesorii, ne-au pus o minge la fileu, aratand ca e nevoie sa fie abordate, din perspectiva sufletului, framantarile noastre. E randul nostru acum sa lovim mingea asa cum trebuie…
Desi e greu sa cresti o data cu gimnaziul si cu greutatile sale, ramane o amintire care nu se poate sterge. Ramane acolo… in adancul sufletului. Si cred ca va ramane o viata intreaga.
Imi iubesc colegii si mereu i-am admirat pe cei care ne-au condus spre a deveni oameni importanti in viata, adica pe domnii profesori. Anii vietii mele sunt anii de gimnaziu. Atatea amintiri de neuitat si chicoteli in ore… O sa le tin mereu minte, mereu am sa am grija de ele. O sa le ador cu toate antonimele subconsientului meu si am sa le las sa-mi fie niste sinonime perfecte. Si stiu ca asa o sa fie…

duminică, 9 mai 2010

Luni, marti, miercuri, joi, vineri, sambata, duminica.



Luni - o zi ciudata
Marti - neterminata si vine
Miercuri, ea n-are vesminte... uneori tin minte
Joi - trece in graba
Vineri - sta sa cada si
Sambata trece urgent,
Duminica-s absent
Luni - abstract-lucid
Marti - usor timid dar vine
Miercuri si torn bautura... cat intra pa gura
Joi - am capul mare
Vineri - n-am picioare dar
Sambata devin simpatic...
Duminica-s galactic
Luni - mi-e dor de tine
Martea nu mai vine dar vine
Miercuri si visez in roz... ca castig la loz
Joi - ma-mpac cu mine
Vineri oricum vine si
Sambata beau bautura
Duminica sunt zgura.

Sunt in pana.

De imaginatie. Plictiseala ma doboara, incep sa innebunesc. Vreau sa moooooorrrrrrrrr. Pe bune. Nu mai suport! Pentru ce, Doamne iarta-ma, traiesc? Nu mai are nici un rost... Timpul trece asa de repede si pe bune, asta e un semn... Pula mea, vine apocalipsa, asta e clar. :)) Nu sunt eu cine stie ce credincioasa, dar dupa ce scrie in biblie, trecerea timpului atat de rapid e un semn. Of...nu-mi mai pasa! De ce zic asta? si asa nu-mi pasa...

marți, 4 mai 2010

Si deci... unde te gasesc?



Atunci cand am nevoie de tine. Sau cand imi e dor de ochii tai sau... cand doar pur si simplu doresc sa te privesc. Tu... ai disparut. Eu... am ramas pe loc, in urma... am ramas cu privirea jos, numarand prietrele ude. Lasand ploaia sa ma inghita in apa, sa imi ia ultima farama de iubire ce ti-o purtam... sa ma lase doar cu ura aceea seaca ce mereu ti-o aratam cand ma luai in ras sau pur si simplu faceai glume proaste, spunandu-mi mereu ,,copil''. Ma comport ca unul, stiu. Dar... nu asta iubesti tu cel mai mult la mine? Sau poate nu.
Nu vrei... Deloc nu vrei. Ce anume?
Sa ma eliberezi de tine, sa ma lasi in pace. Nu vrei, pentru ca iti pasa chiar daca nu arati. Si stiu ca te enervez si te fac sa ma urasti pentru 2 minute, cel putin, dar... cu toate astea tii la mine si nu vrei sa scapi de mine, pentru ca probabil ti-am intrat la suflet. Dar de ce nu te arati? Stai inchis in tine si nu spui nimanui nimic din viata ta. Si de cate ori incerc, tu imi spui ca nu sunt persoana aceea. Nu inca. Dar cand? Nu mai pot sa tin la tine.