marți, 27 aprilie 2010

27 aprilie.


Desi uneori te-am urat, niciodata nu am incetat sa te iubesc. Niciodata nu ai vrut sa-mi dai mai mult din tine... M-ai lasat numai pe mine sa-ti spun ce simt, cat de tare ma doare...
Si pe tine te doare la fel de mult, stiu. Dar tu imi spui asta numai daca iti spun eu prima. Imi omor gandurile si visele de dragul tau, dar tu... nu faci nimic. De 2 ani de zile tot incerc sa uit de tine si nu pot. Mi-ai luat o parte din inima si nu vrei sa mi-o mai dai inapoi... si ma doare locul ala, dar oricum...nu as fi stiut ce sa fac cu ea. Oricum o sa fie a ta pentru totdeauna. Nu ai sa mi-o mai dai inapoi, pentru ca nu o mai primesc. Poti sa o pastrezi. Mi-ai spus ca inca nu sunt persoana careia sa-i spui tot ce ai pe suflet si ei bine...nici nu cred ca am sa fiu vreodata. Dar tu ai spus ca nu stii si eu nici atat nu stiu. Nu stiu ce o sa se intample cu noi. Ai sa ramai doar o vaga amintire probabil. Dar uneori ma gandesc... pentru ce te cunosc? De ce tin atat de mult la tine si nu pot scapa? Vreau un raspuns. Si asta sa nu vina de la tine, ci de la Dumnezeu.

luni, 19 aprilie 2010

Liric.


Nu mai pot! Ma distrugi! Tu!
Subconstientul imi rade-n fata si ma distruge. Deci ma distrug singura. Am niste crize de mor, dar astea sunt numai in mintea mea. In fiecare zi regret si nu stiu ce. Ajuta-ma ca nu mai pot. Nu ma m-ai chinui, nu iti bate joc de viata mea. Razi de mine si tu crezi ca nu-mi dau seama. Lasa-ma in pace! Am varsat o lacrima si o sticla de bere, mi-am calcat pe mormant si simt numai durere. Sunt un om mort printre vii... Daca maine n-as mai fi, ai plange? macar putin... Sa-mi spui. Amintirea aia frumoasa a murit de mult la mine-n brate... si ea si tot ce-a fost. Oare... ai regreta ceva?

duminică, 18 aprilie 2010

.

Mircea Cărtărescu
--------------------------------------------------------------------------------
Când ai nevoie de dragoste

când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte

Eu sunt.


Eu sunt eu.
Eu sunt imuna la iubire.
Eu sunt aia care rade intr-una.
Eu sunt persoana aceea copilaroasa careia ii duci dorul.
Eu sunt nebuna ce scrie despre durerea din sufletul ei.
Eu sunt aia care pare aroganta.
Eu sunt sufletul ce dispretuieste alte suflete.
Eu sunt aia careia nu-i pasa decat de maxim 3 persoane.
Eu sunt persoana ce ma pot face usor placuta sau neplacuta.
Eu sunt cheia de la incuietoarea usilor durerii din sufletele voastre. La mine veniti toti si imi spuneti ce aveti... eu va inteleg, indiferent de situatie. Mi-a fost dat sa inteleg sentimentele voastre, sa inteleg de ce va este frica, de ce va este dor...
Dar voi, nu ma intelegeti pe mine. Nu poti spune ca ma cunosti foarte bine, pentru ca nu e asa. Tu cunosti doar fata aia care e mereu cu zambetul pe buze si incercand sa fie cat mai comunicativa cu lumea. Fata aia, care atunci cand e online pe messenger si vorbeste foarte sec, fara chef, aia as putea spune ca sunt eu cu adevarat. In mintea mea, stiu cat de mult ma straduiesc sa par a fi acea persoana, care orice face e ,,tipic Georgianei''. Chiar e? Adevarat, sunt nebuna si pe bune ca la mine nu se poate defini normalitatea. Dar de fapt, nu se stie care e normalitatea in ziua de azi, dar eu nu sunt ca toata lumea. Putine persoane gandesc ca mine, putine persoane ma si inteleg. Si uneori se trezesc idioti care sa ma critice ca sunt nu stiu cum. Bai frate, nu ma cunosti si punct! Nu ai motiv sa ma critici... sau ai. Faptul ca eu ignor lumea si traiesc in propria mea lume, ma face sa par o persoana aroganta? Lumea vorbeste atatea despre mine si spun lucruri neadevarate. Pe mine nu ma deranjeaza cu nimic, pe voi va deranjeaza ca nu ma afecteaza cu nimic minunatele voastre vorbe. Mi-a placut mereu sa va joc pe degete, pentru ca stiu cum sa va manevrez. Stiu cum ganditi si ei bine... sunteti toti la fel. Usor de patruns in inimile voastre este, sa fiti influentati, este si mai usor. Dar stii... fiecare e cum e, dar in principiu... toti sunteti la fel. Nebunii ca mine sunt altfel. Si chiar daca suntem nebuni, suntem nebuni in felul nostru. Nu ne asemanam deloc, nu ca voi. Cei care scrieti si cititi ce scriu altii, sunteti nebuni. Dar asa ne place noua, sa fim diferiti si speciali in felul nostru. Respect enorm gandurile voastre si credeti-ma, eu va consider minunati. Continuati tot asa... astia suntem noi. :D

joi, 15 aprilie 2010

Am pierdut.




Asta s-a intamplat acum ceva timp... acum nu stiu daca chiar am pierdut, poate doar am indepartat acea persoana de mine.
Am pierdut... Si am pierdut cel mai important lucru. O prietenie. Am pierdut-o de mult, dar nu mi-am putut da seama de consecinte. A fost cel mai bun prieten al meu, acum suntem doar prieteni, dar nu cei mai buni. Inca nu m-am obisnuit complet cu ideea, inca ma enerveaza unele lucruri, inca disper in mine, pentru ca imi e dor de el, de cum ma privea. Ii eram draga, poate inca-i sunt. Ii eram ca o sora, el imi era ca un frate. Inca tin la el, la fel de mult, dar, din pacate nu mai poate fi la fel. Ne-am schimbat amandoi, si nu in general, ne-am schimbat comportamentul unul fata de celalalt. Si cand imi amintesc, ca atunci cand eram cei mai buni prieteni, cati nu erau impotriva noastra. Era ciudat, dar erau invidiosi. El a fost singura persoana in care am avut incredere totala. El ma cunoaste mai bine decat ma cunosc eu, si e greu sa cred ca s-a terminat. Acus se termina si a8-a si nu cred ca o sa ramanem la acelasi liceu la care invatam. Cat timp am scris asta, au inceput sa-mi curga lacrimile fara sa vreau. Am un nod in gat, parca ma strange cineva de gat. Ne-am spus amandoi unul altuia cat de rau ne pare ca nu mai suntem la fel, dar am spus ca asta e. Inca suntem in aceeasi clasa, vorbim, ne zambim. Dar... cam asa s-a terminat cea mai importanta prietenie a mea. Sa-ti pierzi cel mai bun prieten e mai dureros decat o iubire ce sa dus pe apa sambetei, parerea mea, cel putin.

Si revin. Asa simteam atunci...acum nu mai stiu.

luni, 12 aprilie 2010

Te-a marcat.


Prietenia cu ea te-a marcat pe viata, stiu. Te-a schimbat complet, nu mai esti tu... esti atat de irascibila...iti devoreaza sufletul pe zi ce trece si tu nu mai ai ce face. Te zbati intre durere si libertate. Ce alegi?...
Serios, mai poti continua? Inima iti cere sa termini, de ce nu vrei? Te distruge psihic si tu nu vrei sa te opresti... iti place sa suferi. Dar poate nu. Te-ai adaptat la asta. Dar stii... te-am ascultat mereu, niciodata nu am vrut sa ma cert cu tine, nu vreau asta. Si stii ca mi-ar parea enorm de rau daca m-as certa cu tine... Asa ca vreau sa-ti zic, ca atunci cand exista tensiune intre noi sa tacem amandoua. Ca asa e mai bine. Dar revenim. Esti irascibila si... nu mai stiu. Certurile voastre ma marcheaza si pe mine... nu te inteleg cum de pui atata suflet si ea te ia la sictir. Nu inteleg. Tu trebuie sa decizi. Si da... te-a marcat. Ti-a pus stampila si te-a pus la cutie. Nu vrei sa iesi...stai inchisa acolo si plangi. Plangi ca te doare, ca nu mai poti. Nu vrei sa asculti de nimeni... Asa vrei tu... Alege totusi ce e mai bine pentru tine.

duminică, 4 aprilie 2010

Dispret.

In ultimul timp ma tot gandeam sa scriu o poezie...
Parca nu pot, nu am mandrie.
Imi e dor de visele ce odata le aveam
Si le pretuiam...
Acum vreau sa dispara, sa nu imi mai macine mintea.
Sa nu ma mai distruga, sa imi ia suflarea
Ce candva, astea imi erau alinarea.

Lasa-ma jos, vreau sa respir,
Ma distrugi ca pe un cuvant sters din sir.
Iar razi, iar imi zambesti...
Iar plangi, iar ma urasti...

Ma lasi singura pe o banca
Si te rogi sa ma loveasca cineva cu o dalta.
Sa mor, sa te las in pace, sa nu te mai sufoc...
Sa te las sa ma urasti cu mai mult foc.
Sa te las sa suferi si sa plangi
Dupa persoana ce te-a facut sa uiti.

Asa ne place noua.


Sa ne terminam psihic unul pe altul, sa uitam de noi, sa ne indepartam... Asa ne-am obisnuit, asa suntem noi... Prosti! La dracu` sa ne ia! Oare cat mai putem sa ne uram uneori? Cat mai putem sa tinem mortis pe viata, sa nu ne impacam, sa nu iubim. Sa stam singuri ca idiotii sa ne plangem de mila, sa regretam pentru ce am spus, sa uiti toate clipele frumoase si sa te inchizi in tine. Sa uiti de mine... sau de tine... sa uiti de noi...
Tot timpul a fost asa. M-am plictisit si subconstientul imi spune sa ma opresc din prostia pe care o fac... aceea de a inca tine la tine. Dar inima nu ma lasa si imi distruge sufletul in mine, mintea ce imi doboara lacrimile si neuronii mi-i ucide...unul cate unul. Ai sa ma lasi fara minte si am sa mor in spitalul de nebuni...acolo nu am sa mai pot scrie. Am sa desenez cu unghiile peretele si am sa ma izbesc de amintiri. Am sa ma izbesc de tine... dar nu ai sa fii acolo, ai sa fii doar o frantura... si nu mai pot continua, nu asa! Vreau sa fie altfel...
Dar asa ne place noua. Sa ne chinuim, sa murim cu amintiri aiurite, fara sens. Vreau alte amintiri...nu astea. Si oricum... tot timpul uiti sa ma inveti cum sa fiu tare daca pleci.