Lucruri simple

Era iarna. Zilele erau scurte, treceau repede. Noptile erau lungi, treceau greu. Atmosfera era monotona, fara culoare.

Ea statea si se uita pe fereastra. Admira peisajul, ii placea. O chema Miruna. Era o fata palida, cu parul negru si ochii de un albastru arctic. Se gandea... Gandurile ii zburau departe. Oare cum ar fi sa salveze toti fulgii de zapada? Cum sa-i pastreze fara sa se topeasca. Isi imagina...

Era pe un nor, canta alaturi de vant si balerinele albe ce dansau cu ea, cu vantul, cu tot ce era in cer. Toti o rugau sa ii salveze, sa fie ea eroul ce le implineste visul de trai o vesnicie, nu doar cat tine iarna. Ei ii era mila de ei, vroia sa-i salveze, dar nu stia cum. Avea doar zece ani, nu avea destula putere si nici un fel de ajutor. Dar avea imaginatie. Imaginatia era arsenalul ei, era sursa ei de putere.

Toti fulgii de nea cadeau in cufarul ei magic, alaturi de papusile ei. Toti dansau in acel cufar, toti fulgii de nea. Nu stia daca era bine sau rau, dar stia ca era ceva special. Ea era regina fulgilor de nea, era eroul lor.

Dar intr-un sfarsit, lumea ei a disparut. Imaginatia i-a pus capat, dar in inima ei inca traieste amintirea acestei intamplari.

[compunere la romana, facuta in clasa, in 10 minute.]

Nimic.

M-am trezit dimineata. Nu stiam ce e cu mine, ce ora este sau daca inca mai traiesc. Nu mi-am dat seama de nimic. Stateam pur si simplu si priveam peretele alb, un alb pur, fara pic de gri. Mi-am indreptat privirea spre fereastra. Vedeam doar putin din locul in care stateam, dar destul de mult sa-mi dau seama cum e vremea. Era innourat, o vreme monotona si atmosfera de toamna. O atmosfera plictisitoare, cand nimeni nu iese din casa, totul fiind gol. Asa cum era si sufletul meu. Un gol atat de plin de chin...
Stiu ca am stins sentimentele unor oameni, stiu ca de multe ori am gresit. Niciodata nu stiu daca e sau nu bine ce fac, daca pot sa traiesc in stilul meu, daca o sa pot sa ma descurc in viata asta atat de grea. Cand nimeni nu te ajuta, cand nimeni nu-ti spune macar un ,,o sa fie bine''. Nimeni nu te incurajeaza, nimeni nu te sustine moral. E asa de greu sa traiesti cu propriile ganduri. Habar nu ai ce sa faci mai departe, ne ascultam doar sufletul. Doar el conduce, am mai zis asta.
Tu imi poti vedea inima cum bate? Nu... pentru ca inima mea nu mai bate, bate doar pentru mine. Incet... sa stiu doar eu ca inca mai traiesc. Gandurile imi zboara... imi zboara o data cu frunzele ,,arse'' de tristete, de frig. Arse de sentimentele fiecarui om care trece si le vede in copacul batran, de peste drum. Singura cale prin care imi pot potoli setea de ura, e prin a arde cu gandul frunzele... Asa faceti toti. Asa zboara si povestea fiecarei zile. Mereu si mereu, aceleasi lucruri, aceeasi oameni, aceleasi sentimente. De trecut nu imi e frica, de prezent nici atat, dar de viitor, imi e cel mai frica. Viitorul... calea prin care iti poti indeplini visele, sau spulbera pe toate, una cate una. Asa cum lacrimile curg una cate una, insirandu-se fiecare pe un obraz biciuit de frigul iernii, timp de cati ani ai tu. Cel care citesti...
Viata mea... doar o mica frantura de suflet. La fel ca si a ta, a fiecaruia.

Uneori..

oricine are momente penibile! :)) sa zic cateva faze penibile. O data ma bateam cu varmea, si eu, nu am vazut ca usa de la balcon s-a inchis, avand in vedere ca e sticla acolo. Si se da inspre mine si eu dau sa fug in balcon si deodataaaa...ma izbesc de geam. Bineinteles ca eu eram socata, nu stiam ce se intamplase:)) si mi-am turtit nasul.:D
O alta faza penibila mi s-a intamplat ieri. Am fost la patinoar si vad un tip, care mi se pare cunoscut. Era prietenul unei colege de la antrenament. Ma duc inspre el, il intreb cum il cheama:)) nici bine nu-mi raspunde ca eu eram pe jos ca ma dezechilibrasem. Bineinteles ca pe mine ma busit rasu` da` na.. a fost penibil! :))) El saracu` nu stia ce sa faca, sa ma ajute, sa nu:)) a vrut sami dea mana da ma ridicat fratemiu pana la urma:)) . ehh...=))

.^^.

Daca pana si tu imi distrugi visele, de la altii la ce sa ma mai astept? Sunt o persoana enervanta, stiu. Dar in acelasi timp una speciala, pentru ca stiu ca am insemnat mult pentru unii, si poate inca mai insemn pentru cativa. Ce-i drept, ca nu-mi place sa mai comunic cine stie ce cu oamenii, prefer sa comunic cu altceva, in propria mea lume. Mi-e greu sa ma gandesc ca uneori trebuie sa ma destainui unei persoana, unei fiinte, care totusi sa-mi spuna ca o sa fie bine, nu sa vorbesc singura, cu mine insami, sa-mi raspund singura la intrebari sau sa ma incurajez singura. Stiu ca nu sunt singura, am atatia oameni langa mine, dar in ei nu pot avea incredere deplina. Nu am in nimeni incredere deplina. Am avut doar intr-o persoana, care acum ma injura si ma barfeste pe la spate. Neimportant. Dar oricum, faptul ca am avut atata increde in acea persoana ma face sa cred ca eram alta persoana atunci...chiar eram. Poate eram o persoana total diferita fata de cum sunt acum. Dar nu-mi pasa. Nu traiesc din amintiri, nu vreau sa traiesc din amintiri. Cum am mai spus...as fi o distrusa. Asa cum suntem toti uneori. Dar... Zambeste! :)) e mai bine:D

Altii

In seara asta, la sfarsitul antrenamentului, nu stiu cum a venit vorba de astia, care daca se despart de o persoana, gata bai frate, ma izbesc intr-un pumn de pastile si ma omor. Pentru ce? Pe bune, prea multi traiesc in trecut, traiesc efectiv din amintiri. Nu ar trebuii sa ne pese de trecut, nici de prezent, ci doar de viitor. Daca traiesti din amintiri, esti un distrus. Nu iti arunca viata la gunoi, pentru o persoana. Nu iti inlatura toti prietenii pentru persoana care o iubesti momentan, ca pana la urma, doar nu te casatoresti cu ea, tot prietenii te sustin si iti zic ,, bai ca prosti am fost, dar a fost misto.'' Pe bune mai, gandeste-te ca maine pierzi ceva, dar nu trebuie sa iti omori sperantele si dorintele pentru niste sentimente, care in timp, oricum trec si sunt uitate...pana reapar. Iubirea e trecatoare, nimic nu tine aici.

Nu uita ca ai atatia oameni in jur care tin la tine, indiferent de cat de prost esti. Prost, ca nu iti dai seama cine tine la tine si cine nu. Asta e. Dar totusi, nu fi si mai prost sa traiesti din amintiri. Si asa ne distrugem zilnic, nu te distruge mai tare. Nu merita. :)

Bai...Nu stiu! :))

Ceata de afara ma incanta si intru-un fel ma enerveaza. Dar nu ma enerveaza ea, ma enerveaza lumea. Absolut toata lumea. M-am saturat de atatea observatii facute la adresa mea, m-am saturat de tot. Scoala ma omoara, si toate accidentele care se intampla, au legatura cu cineva din scoala. Recent, o colega din scoala, clasa a 12`a, si-a pierdut toata familia intr-un accident rutier. Nici nu mai stiu ce se intampla de fapt. E totul anapoda, eu personal, nu ma suport, ma enervez pe mine deseori, ma detest. Nu stiu de ce, dar asa mi se intampla.

Nu mai inteleg unele persoane. Habar nu am ce-i cu viata lor si ce naiba vor de la mine. Stiu ca sunt o persoana imposibila si mereu inderpartez prin niste simple cuvinte, sau gesturi, persoana respectiva. Toata lumea imi spune ca sunt prea rece. Si in ultimul timp, mama, rudele... toti imi spun ca sunt asa. Mie mi se pare ca asa am fost mereu, poate ei nu au observat. Decat sa stau cu ei, mai bine stau singura si citesc. Ma simt mai bine asa. Nu-mi place sa ies din casa prea mult, nu stiu de ce. Imi fac nervi daca ies din casa...mai ales cand ma duc undeva cu ai mei. Imi fac o mie de draci si cred ca, intr-un final eu am sa mor la spitalu` de nebuni, pe bune de nu.

Eu niciodata nu stiu. De asta enervez lumea, cel mai taareeeeeee. Ma intreaba: iesim undeva? eu: nu stiu. ; ce faci? eu: nu stiu. ; la ce scrii? eu: nu stiu. ; ce citesti? eu: nu stiu. Evident, eu nu stiu nimic. :)))

Urasc sa mananc seara, si de asta ma cert de cele mai multe ori cu mama. De ce dracu, invat de dupamiaza si tre` sa mananc cand vin de la scoala. La dracu cu tampenia asta. :-j. Gata, termin ca imi fac nervi degeaba.

Aroganta, nepasarea... ma reprezinta!

Realizezi ca eu, sunt catalogata drept o aroganta? :)) poate si sunt. adica nu ca poaateee, cu siguranta! mi-a zis prea multa lumea chestia asta. Dar asa e, ce sa fac? asta`s eu. Sunt o nepasatoare, ce-i drept, unora nu prea le place felul meu de a fi dar pana la urma, toti realizeaza ca daca nu iti pasa, e mai bine. Iti este mai usor tie, si altii se oftica. Mi-a placut o faza aseara, cand un coleg, care candva a fost cel mai bun prieten, a spus ca a invatat de la mine sa fie nepasator, deci atunci mi-a placut de el la maxiimmmm. Mi-a placut, adica prin felul ca a realizat si el in sfarsiit ca e mai bine sa fii asa, decat sa pui suflet. Ma simteam mandra, desi nu era cine stie ce. M-am bucurat totusi, ca a invatat ceva din felul meu de a fi. Si eu am invatat de la el, dar nu prea aplic.:)) Am invatat chestii ce il reprezinta pe el, nu pe mine, si eu nu ma pot schimba, pentru ca debea m-am schimbat.

Fac niste crize de nervi, de cacat. Ma enervez foarte repede, in general cand comenteaza cineva ceva la adresa mea. Daca ma barfesti, e ok, dar numai sa nu aud eu. Pe bune, nu am nevoie de grija altora, pot avea singura grija de mine. Am fost catalogata ,,vedeta''. S-a spus ironic, dar eu am luat asta drept o modalitate de a rade de cei care m-au catalogat. Fani infocati, ce sa le faci? :))

Mda... totusi, colega mea de banca nu ma crede asa, in nici un fel. Imi place ca ea ma sustine, e o prietena adevarata. ^^
Aroganta... Nepasatoare... O nesimtita cu principii de cacat, dar principiile mele sunt vazute .bine. dupa un timp.