A plecat. Pe jos, pe nori, pe soare, pe mare. Atat de fericit. Dorea sa o vada in continuare. Tot mai mult...si mai mult.
Se indragostise.
Au inceput sa vorbeasca, sa se cunoasca, sa se iubeasca. In fiecare zi mai mult. Isi spuneau in fiecare zi cat de mult tin unul la altul. Se vedeau pe chipurile lor iubirea. Dar intr-o zi...el a plecat.
Cris plangea zi de zi. Se invinovatea pe ea pentru ca nu stia ce a facut ca sa merite asta. De ce nu a vrut Daniel sa o lase sa traiasca in lumea lor de basm? De ce a trebuit sa o distruga?
Nu a mai auzit de el mult timp. Deja incepuse sa iasa cu altcineva dar nu simtea nimic pentru baiatul ala. Era doar o arma pentru suferinta ei. Sa o faca sa uite.
Isi ineca sentimentele de ura in carti, isi ingropa sufletul in muzica si inima i-o daruia toamnei.
,,Nu-l mai vreau inapoi, nu-l mai iert'' tot isi zicea. Dar de fapt il dorea atat de mult. Ii lipsea.
De multe ori ii auzea vocea, il vedea. Voia sa-i atinga chipul dar mereu disparea. Nu o lasa sa-i simta amintirea. Nu o lasa sa vada cum e viata cu adevarat.
Ii e frica.
De tot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu