Asa ne place noua.

Sa ne terminam psihic unul pe altul, sa uitam de noi, sa ne indepartam... Asa ne-am obisnuit, asa suntem noi... Prosti! La dracu` sa ne ia! Oare cat mai putem sa ne uram uneori? Cat mai putem sa tinem mortis pe viata, sa nu ne impacam, sa nu iubim. Sa stam singuri ca idiotii sa ne plangem de mila, sa regretam pentru ce am spus, sa uiti toate clipele frumoase si sa te inchizi in tine. Sa uiti de mine... sau de tine... sa uiti de noi...
Tot timpul a fost asa. M-am plictisit si subconstientul imi spune sa ma opresc din prostia pe care o fac... aceea de a inca tine la tine. Dar inima nu ma lasa si imi distruge sufletul in mine, mintea ce imi doboara lacrimile si neuronii mi-i ucide...unul cate unul. Ai sa ma lasi fara minte si am sa mor in spitalul de nebuni...acolo nu am sa mai pot scrie. Am sa desenez cu unghiile peretele si am sa ma izbesc de amintiri. Am sa ma izbesc de tine... dar nu ai sa fii acolo, ai sa fii doar o frantura... si nu mai pot continua, nu asa! Vreau sa fie altfel...
Dar asa ne place noua. Sa ne chinuim, sa murim cu amintiri aiurite, fara sens. Vreau alte amintiri...nu astea. Si oricum... tot timpul uiti sa ma inveti cum sa fiu tare daca pleci.