Desi uneori te-am urat, niciodata nu am incetat sa te iubesc. Niciodata nu ai vrut sa-mi dai mai mult din tine... M-ai lasat numai pe mine sa-ti spun ce simt, cat de tare ma doare...
Si pe tine te doare la fel de mult, stiu. Dar tu imi spui asta numai daca iti spun eu prima. Imi omor gandurile si visele de dragul tau, dar tu... nu faci nimic. De 2 ani de zile tot incerc sa uit de tine si nu pot. Mi-ai luat o parte din inima si nu vrei sa mi-o mai dai inapoi... si ma doare locul ala, dar oricum...nu as fi stiut ce sa fac cu ea. Oricum o sa fie a ta pentru totdeauna. Nu ai sa mi-o mai dai inapoi, pentru ca nu o mai primesc. Poti sa o pastrezi. Mi-ai spus ca inca nu sunt persoana careia sa-i spui tot ce ai pe suflet si ei bine...nici nu cred ca am sa fiu vreodata. Dar tu ai spus ca nu stii si eu nici atat nu stiu. Nu stiu ce o sa se intample cu noi. Ai sa ramai doar o vaga amintire probabil. Dar uneori ma gandesc... pentru ce te cunosc? De ce tin atat de mult la tine si nu pot scapa? Vreau un raspuns. Si asta sa nu vina de la tine, ci de la Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu