miercuri, 30 septembrie 2009

A adora...

Ador fosnetul frunzelor atunci cand vantul rece de toamna bate, si le mangaie usor, spunandu-le: ,,nu te teme, chiar daca vei muri, vei reinvia''. Noi de ce nu reinviem? Murim si morti ramanem. Nu stiu de ce, eu pe blog scriu mereu chestii triste. Intradevar, ma chinui sa imi gasesc cuvintele uneori. Uneori am niste subiecte care as vrea sa le scriu, dar nu gasesc cuvinte.

Acum ca e toamna, stiu ca am o alta imaginatie, ca asa patesc mereu. Toamna e pentru mine un refugiu din toata starea de vara, starea de plictiseala. Eu toamna nu ma plictisesc, mi-e deajuns sa ma uit pe geam si sa vad cum cerul e cucerit de norii gri si strazile sunt impodobite cu multicolore covoare de frunze. Mi-e deajuns...

Oamenii toamna au o expresie mai trista, dar mie-mi place. Imi place ca oamenii toamna nu vorbesc de te dor timpanele in autobuz, stau linistiti, uitandu-se pe geamul aburit al autobuzlui, cufundati in propriile ganduri. Acum, uitabdu-ma pe geam, la copacul din fata casei, un card de pasarele la impodobit, ascunzandu-se prin frunzele aurite pe la margini. Peste ceva timp, nu o sa mai aiba unde sa se ascunda. Acus, crengile or sa fie goale, dar totusi, impodobite cu fluturi de zapada. Stiu ca e ultima zi de septembrie, e inca devreme sa ma gandesc la iarna, dar timpul trece repede, si noi cu el...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu