vineri, 16 iulie 2010

Am uitat.


Am uitat sa uit de mine. Am uitat sa uit de ea, de el, de ei, de noi. Am uitat sa-mi amintesc ca trebuie sa imi fie dor de cei pe care i-am pierdut.
Imi amintesc numai uneori...
Am uitat sunetul vocilor persoanelor care le iubeam. Am uitat de ochii lor. Am uitat de tot.
Un vag apel pe telefon...
Ma intreb oare ce-o mai vrea. Nu-i raspund. Ma las in pace, sa privesc tavanul. Am uitat...
Imi pare bine, imi pare bine, imi pare bine. Sau nu.
Ce ciudat a sunat asta. Dar la naiba.
Am uitat sunetul dorului ce ti-l port sau mai bine spus purtam. Nu...de fapt port. Suna mai ok pentru sufletul meu. Dar oricum nu pot sa scap de el. Tot vine inapoi, tot il aud in jurul meu si se aude din ce in ce mai tare. Sunetul...
Sunt ravasita in interior. Sunt vai de capu` meu!
Totul vine inapoi... Nu ma lasa in pace, omule. :|
Prea tare. Prea se aude. Prea ma chinuie.
Te rog...asculta-ma. Am uitat cat de mult tineam la ei. Am uitat cat i-am iubit. Am uitat...
Ce naiba... mi se intampla?
Ma grabesc, tot pierd momentul. Tot ma duc in jos. Tot uit ca trebuie sa urc, nu sa cobor. Tot uit...
Uit prea repede, prea mult, prea tare. Am uitat de viata, de moarte...am uitat de tot.
Am uitat...Uit...Voi uita.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu