De ce si cine.

Uneori ma uit in oglinda pur si simplu. Ma uit si intreb. Cine esti? Serios ca habar nu am. Unde e copilul ala din poze? Unde a disparut?... Stiu ca adolescenta asta e o confuzie totala, o lume pe care nu o poti intelege, nici macar cand esti adult. Nici nu stiu de ce scriu asta, dar pe bune ca as vrea sa ma regasesc in Eu cea care eram si sa nu mai fiu cea care sunt. Am trecut prin atatea perioade, prin atatea aiureli si nu mai vreau. Ma detesta persoana mea uneori. Doamne, ca-mi vine sa ma ranesc singura, dar stiu ca as face o prostie. Imi vreau copilaria inapoi. De ce nu o mai pot avea? Multi zic ca inca suntem copii, dar sa va zic ceva... nu mai suntem. Unii profesori isi zic ca ce n-ar da ei sa aiba varsta noastra si noi spunem ca ce n-am da noi sa fim din noi la gradinita. Vreau inapoi... Sunt doar o umbra stearsa a amintirilor mele.
-Am mai scris ceva de genu` mai de mult...-

Ti-am promis.

Ti-am promis, Alexandra, ca scriu un articol despre tine. Uite ca-l scriu acum. :D

Alexandra... colega mea de banca si in acelasi timp prietena mea de suflet. Ei ii zic aproape totul. Stiu ca indiferent de situatie ea ma intelege si nu ma judeca, incearca sa ma ajute daca e nevoie si asta imi dovedeste cat de mult tine la mine.

Prietenia mea cu ea a inceput la sfarsitul clasei a 6-a, desi suntem in aceeasi clasa dintra`n 1`a. Atunci, mai toate fetele din clasa o sustineau pe o cretina, care ma luasem de ea la sport, si doar Alexandra statea cu mine. De atunci m-am apropiat mult de ea si o iubesc enorm de mult, imi e ca o sora.

Bineinteles, ca toti prietenii ne mai si ,,certam'' dar la noi nu tine mult. Avem noi momentele noastre cand ne enervam in ultimul hal [eu cel putin... :))] ea, e mai calma, desi uneori parca innebuneste si imi vine sa o bat. Dar indiferent de chestiile astea, noi revenim la situatia care era. Imi place cand se pune in ,,gura'' cu unii colegi si ii face de tot rahatu`, ca mori de ras daca o vezi. Imi place la ea ca e sincera.

Imi plac multe la ea. :D

Sa stii Ale, ca Te Iubesc! :*:*

>:D<

Aa, imi mai plac si sanii Alexandrei. =p~ :)) [nu va faceti iluzii =;]

Chiar?

Orice in lume conteaza... dar chiar orice? Nu stiu, uneori imi vreau amintirile inapoi, sa fie din nou cum era atunci. Dar asta conteaza numai pentru mine. Sau poate nu... Chiar?

Am multe sa zic, as putea chiar sa fac liste. Dar le-as scrie degeaba. Ce scriu eu acum e citit de cineva, dupa aia se uita. Pacat ca atunci cand cineva citeste ce ai scris tu, nu are si sentimentele tale. Poate spune ca te intelege, dar nu e chiar asa...

Eu stiu ca mi-am pierdut multe parti din mine [nu ma refer la anatomie]. Mi-am pierdut ganduri in nori, mi-am pierdut lacrimi pe tastatura uneori... mi-am pierdut si suflete ce candva faceau parte din mine... mi-am pierdut increderea si sperantele mele s-au destramat uneori. S-au destramat ca asa a vrut sufletul. Dar oare... Chiar asa?

Poate uneori noi am vrut asta, poate uneori ne pedepsim singuri sau poate nu mai simtim nimic... Voi poate nu va uitati la chipurile oamenilor pe strada... sincer, nici eu nu ma uit, dar uneori chiar ii privesc. Toti sunt doborati de probleme si atata neincredere in ei. Chiar... de ce e asa de greu sa traiesti?

Un raspuns... pentru ca esti om. Te distrugi singur, efectiv. Ma rog...

Poate chiar asa o fi.

Prostilor.

Bai frate. Sa mor eu daca nu pe hi5 is numai prosti. : atatea impresii de cacat, nume de cacat [bombonica nu mai stiu eu cum, fr3sh [ma-ta] ] statusuri de cacat. Doamne iarta-ma ca eu tampesc cand intru pe hi5. Pe bune bai, nu va mai expuneti prostia pe net ca si asa ca sunteti de cacat, va faceti de tot cacatu`!
Und so weiter... mi-e lene sa continui si asa ca imi fac nervi degeaba.

Pierduti in timp

Oamenii sunt niste fiinte complexe. Dar complexitatea asta pentru Dumnezeu e nimic. Noi suntem pierduti in timp, suntem sclavi ai durerii. Cand eram mici, aveam imunitate... acum cand suntem efectiv maturi, suntem sensibili, atacati de probleme...Eram doar un copil recrut. Nu stiam ca primul capitol se numeste inceput. Si imi e asa de greu... De multe ori, pierduta in ganduri, balade imi suna in cap si ma comport ca un copil plangandu-mi jucaria preferata, suspinand ca a fost furata de bau-bau. Prin fata imi trece tot trecutul meu, un trecut atat de frumos totusi. Nu inteleg de ce vrem sa crestem. Timpul trece tot mai repede, e limpede ca unii scuipa pe cand altii acorda aplauze. Ignora-i, fugi departe, intoarce capul, ca viata iti da cele mai dureroase palme. Deci nu regret nimic din tot ce am facut...Nimic. Canta-mi ceva... Simt ca am nevoie de tine, desi nu-ti spun asta. Stii cine, nu? Mama... Imi e dor de atingerile ei tandre pe obrazul meu. Dar acum nu mai suport asta... Nu imi mai place sa ma alinte si mereu o intristez, mereu spunandu-mi aceleasi lucruri... Ai un suflet atat de rece, nici nu ma gandeam ca ai sa fii atat de dificila. Dar nu am ce face...Si deci... am fost si sunt copil in locul tau. Nu te mai grabi sa cresti, ca o sa-ti para rau...Suspini acum, ascultandu-mi gandurile, ca pentru tine am intors timpurile... Hai lasa acum, zambeste chipurile. :)

Interviu cu tine..

-Buna ziua. As vrea sa va iau...

-Ce sa-mi iei, dom`le, lasa-ma in pace. Nu am ce sa iti dau.

-Va rog frumos, as vrea sa imi dati...

-Dar v-am rugat sa ma lasati in pace, nu ne intelegem.

-... un interviu.

-Poftim?

-Da, va rog sa imi dati un interviu.

-Un ce?

-Un interviu.

-Pentru ce?

-Pentru mine.

-Nu inteleg.

-Vreau sa va iau un interviu. Vreau sa iau interviuri tuturor...

-Dar ce sunt eu, star de cinema?

-Sunteti star de cineva...

-Sa lasam gluma. Nu am timp de glume.

-Nici eu. Dar vreau sa va iau un interviu...

Iti imginezi dialogul acesta intre mine si tine? Poti sa iti imaginezi faptul ca as vrea sa iti iau un interviu? Mda...

Sunt multi oameni care au suflete de aur si care sunt macinati incet-incet de rautatea acestei lumi pentru ca se afla intr-o anumita criza de comunicare. Cred ca, daca as face o carte de interviuri cu tine, mi-ai spune si cele mai ascunse secrete. Si ce crezi sa as vrea prin cartea asta? Sa vorbesc cu tine despre problemele tale...

De unde stiu eu problemele tale? Pai, sunt si eu om ca tine, simt tot ce simti tu sau ai simtit... fericire, suparare, durere, mandrie...

Dar oricum....

Tineretea cea de toate zilele

Nevinovatia compromisurilor

Liceu, Facultate, Somaj?

Ispita sinuciderii

Probleme de familie...

Despre problemele tinerilor.

Eu v-am pus o minge la fileu, aratand ca e nevoie sa fie abordate, din perspectiva sufletului, framantarile voastre. E randul vostru acum sa loviti mingea asa cum trebuie...

Träume.

Jeder Mensch hat Träume. Absolut jeder. Wenn aber die Flügel entzwei brechen, bleibt jeder Traum ein Bild, das unmöglich in Wirklichkeit umgewandelt werden kann. Die Wirklichkeit ist eine andere, Träume sind nur Streifen des Himmels. Der Himmel ist Himmel, die Wirklichkeit ist Wirklichkeit. Manchmal sind die Worte zu arm, um einen Traum zu beschreiben. Du kannst ihn erzählen, aber nicht beschreiben. Du kannst die Gefühle nicht beschreiben, die du spürst, wenn du träumst. Es ist zu schwierig.Ich frage mich, ob uns die Seele unsere Träume diktiert. Aber die Seele hat kein Alter. Sie ist immerfort voller Freude, auch wenn du manchmal spürst, dass sie weh tut, sie altert nie. Sie lässt dich tun, was du willst, sie lebt, wie sie will, dich leitend, wie sie will, wie es besser ist. Aber manchmal hören wir ihr nicht zu, und auch die von ihr diktierten Träume wollen wir manchmal nicht träumen.Die Überraschungen des Lebens sind nicht immer schön. Erwarte alles im Leben, absolut alles, von jedem. Ein hübscher Traum, der Wirklichkeit geworden ist, hält nicht ewig. Er hält eine Zeit lang, dann löst er sich auf. Ist es nicht traurig, wenn sowas passiert? Ich denk schon. Aber manche Träume müssen sich wohl auflösen, so will es die Seele...