Remember me.

Ca si acele mici suflete ce cad usor din cer pe pamant... Nu! Sa nu intelegi altceva. Iti fac introducere in povestea din ziua de 22 Iunie 2010.
,,Nu ma pot lasa doborata de sine...nu...chiar nu.'' Tot isi zicea, privind fereastra cucerita de cascada de apa si peisajul umed, iubit de ploaie. Statea pur si simplu si privea, lacrimile inundandu-i chipul.
Nu stia de ce plange, ce anume a facut-o sa se gandeasca la sufletul ei. Ea nu stia, desi simtea o durere atat de adanca. Un gol atat de plin de chin.
Eu stiam.
Stiam ca inima ii cere iubire, stiam ca ii era dor... Stiam. Nu a vrut niciodata sa ma asculte, o tinea pe a ei ,,Imi e bine, sunt doar intr-o mica depresie.'' Si ei bine, am lasat-o in asa zisa ei depresie si s-a dus in jos. Nu am mai putut sa o ridic inapoi, am lasat-o sa moara. Si acum, ma duc in locurile in care obisnuiam sa fim noi doua si ii scriu. Ii povestesc de prietenii nostrii, de mama, de tata...
Ii povestesc ce simt, ce aud, ce scriu... Ii scriu povestea fiecarei lacrimi pe care o vars atunci cand simt ca clachez sau atunci cand simt ca am pierdut si am fost luata drept o fraiera. Imi pare rau uneori ca sunt atat de naiva, dar ea ma cunoaste. Stie cum sunt, cat de sensibila si imi cunoaste firea. Si nu m-a judecat niciodata. Indiferent de situatie, ea ma alina... Pentru ca ma cunoaste de 15 ani de zile.
,, Scrisoare pentru tine...
In tot acest timp, m-am gandit la tine, Georgiana... Nu pot sa cred ca ai plans atat de mult in ultimul timp... Cum inima ta a devenit din ce in ce mai adanca, mai rece, si mai intunecata. Devii atat de inchisa in tine, si zi de zi, prinvindu-te in oglinda te vezi atat de distanta. Petreci atat de mult timp cu acele carti ale tale si tot imi spui ,,Ele ma inteleg.'' si eu ma simt data la o parte, nu mai ai grija de mine. De ce? Ma intreb de ce...''
Asta e scrisoarea care mi-o soptea la ureche aproape zilnic atunci cand imi priveam culoarea inchisa de caprui a ochilor. Si ii faceau sa se umezeasca. Zi de zi. Si acum stau si ma gandesc zilnic, oare unde a disparut. De ce am lasat-o sa plece, de ce am lasat-o sa moara?...
Imi sap adanc in ganduri si o rog sa se intoarca. Am nevoie de ajutorul ei, de fiinta de acum 2 ani. Am nevoie...
Am nevoie de persoana aceea ce am pierdut-o. Si cea pe care am pierdut-o am fost eu.
M-am ucis pe mine insami si m-am lasat. Si acum imi pare rau si ma vreau inapoi.